Regulament privind aprovizionarea spaţiilor comerciale din Bucureşti – Se ia în calcul alt interval decât cel propus

Oficialii Primăriei Capitalei continuă seria dezbaterilor în vederea realizării unui Regulament privind aprovizionarea spaţiilor comerciale din Bucureşti. Viceprimarul Stelian Bujduveanu anunţă că, miercuri, s-a discutat despre un alt interval decât cel propus iniţial, pentru a nu deranja populaţia şi pentru a nu genera costuri suplimentare. ”Proiectul privind aprovizionarea în Capitală, decis împreună cu antreprenorii! Am […]
A fost adoptat proiectul care prevede că şedinţele comune vor începe cu intonarea imnului

Camera Deputaţilor şi Senatul au adoptat, în plenul reunit de marţi, proiectul care completează Regulamentului activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului în sensul introducerii unui nou articol care prevede că la deschiderea şedinţelor comune ale celor două Camere va fi intonat imnul naţional României. Legislativul a adoptat şi proiectul care aduce completări la Condul […]
Consiliul UE și Parlamentul European au ajuns la un acord cu privire la servicii publice digitale mai eficiente

Negociatorii Consiliului Uniunii Europene și ai Parlamentului European au ajuns la un acord provizoriu cu privire la propunerea legislativă care asigură un nivel ridicat de interoperabilitate a sectorului public în întreaga UE, măsuri aflate sub cupola Actului privind Europa interoperabilă. ”Acordul de astăzi reprezintă un progres privind angajamentul nostru față de transformarea digitală a UE. […]
S-a votat modificarea Regulamentului pentru sancţionarea aleşilor care fac scandal

Plenul Parlamentului a votat marţi, cu 264 de voturi „pentru”, 36 „împotrivă” şi 61 de abţineri, modificarea Regulamentului pentru sancţionarea aleşilor care fac scandal la şedinţele comune ale celor două Camere. Senatoarea neafiliată Diana Şoşoacă a declarat în cadrul dezbaterilor că este o lege anti-Şoşoacă şi că pe ea nu o opreşte decât Dumnezeu şi […]