România Frumoasă – Marius Dumitru, cel mai bun sommelier al Lombardiei

În vara aceasta, Marius Dumitru a primit distincția Miglior Sommelier della Lombardia 2024, un titlu care încununează ani de muncă și pasiune pentru vinuri. Nu este pentru prima dată când participă la această competiție, spune Marius, într-un interviu acordat revistei  ViniPlus. În 2020 s-a clasat pe al treilea loc, în 20222 pe al doilea, iar […]

România Frumoasă – Cei mai buni gimnaști din țară

Gala Gimnasticii Românești a premiat cei mai buni zece sportivi din gimnastica masculină, feminină și aerobică, în cadrul unui eveniment organizat de federație la Cheile Grădiștei. Sabrina Maneca Voinea a fost desemnată cea mai bună gimnastă din România, pentru al doilea an consecutiv. Gimnastica aerobică a avut-o pe prima treaptă a podiumului pe Claudia Ristea, […]

România Frumoasă –  Farul Vechi din Sulina, redeschis

După patru ani în care a fost închis pentru restaurare, vechiul Far din Sulina, un loc în care sunt adunate poveștile orașului,  poate fi din nou vizitat. Construit la începutul secolului XIX de autorităţile otomane, acesta a fost administrat în perioada 1897-1939, de Comisiunea Europeană a Dunării. Farul a devenit muzeu în anul 2003, iar […]

România Frumoasă – Drumul construit de daci la Sarmizegetusa Regia

Cel mai cunoscut drum antic pavat din România, situat la Sarmizegetusa Regia, va fi restaurat. Monumentul, construit de daci în urmă cu două milenii, leagă fortificația antică de zona sacră a ansamblului UNESCO. Drumul, parțial îngropat, măsoară 171 de metri lungime și aproape 6 metri lățime, traversând terasele IX, X și XI și înregistrând o […]

România Frumoasă – Pădurile virgine, parte a Patrimoniului Mondial Unesco

În urmă cu câțiva ani, cele mai valoroase păduri de fag din România, însumând aproape 24.000 de hectare, au fost incluse pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Situate în 8 zone diferite: Izvoarele Nerei, Cheile Nerei-Beușnița, Domogled – Valea Cernei, Cozia, Codrul Secular Șinca, Groșii Țibleșului, Codrii Seculari Strîmbu-Băiuț, Codrul Secular Slătioara. Comitetul Parimoniului Mondial UNESCO […]

România Frumoasă –  Sacrificii de campioană

„Dacă m-aș întâlni cu o sirenă, aș întreba-o: cum înoți așa repede? Asta vreau să știu. Mi-ar plăcea să fiu sirenă într-o lume imaginară. Sau delfin, pentru că e mai rapid”, spune Denisa Bacalu, multiplă campioană la înot. Hrana și greutatea controlate zilnic, încălzirea în bazin la 5.30, antrenamentul la ora 6.00, somn la ora […]

România Frumoasă – Cele mai frumoase gări din țară

Apărute în Transilvania, când aceasta se afla în componența Austro-Ungariei, în secolul al XIX-le, prima cale ferată a fost cea de la Reșița la Bocșa Montană (1846), urmată de cea de la Oravița la Baziaș (1854). 15 ani mai târziu, este dată în folosință și linia București-Giurgiu, în Principatele Române. Cu influențe baroce, construite în […]

România Frumoasă – Tauridele, mingile de foc ale lui noiembrie

Toți știm ce sunt perseidele, ploaia de stele căzătoare din august. Însă acesta nu este singurul fenomen, cerul nopții ne oferă tot timpul ceva spectaculos. La începutul lui noiembrie, pe cer apar din când în când niște „mingi de foc”. Dacă este cer senin, Tauridele sunt vizibile de pe 1 noiembrie, ating apogeul zilele următoare […]

România Frumoasă – Aur și bronz pentru Elena Zaharia, la Cupa României

După ce a câștigat anul trecut trofeul la seniori și la tineret, jucătoarea de tenis de masă legitimată la CSM Constanța și la  clubul grec AEK Atena, a plecat acasă cu un aur și un bronz. Timp de 3 zile, Dumbrăvița, Timiș, a fost gazda Cupei României la tineret și la seniori la tenis de […]

România Frumoasă – Hârtierul din Apuseni

Răzvan Supuran locuiește în comuna Ribița, în Țara Moților, și practică de ceva timp un meșteșug aproape dispărut. A studiat filosofia, a fost jurnalist, iar astăzi realizează hîrtie manuală în cadrul Atelierului de Carte. Hârtie manuală, plantabilă, semne de carte, caiete, jurnale și mărțișoare – toate acestea sunt realizate în căsuța de la țară, în […]