România Frumoasă – Mocăniţa de pe Valea Vaserului

Situată în nordul României, la graniţa cu Ucraina, Calea Ferată Forestieră din Vişeu de Sus reprezintă o bogăţie atât din punct de vedere tehnic, cât şi cultural. Pe o distanţă de aproape 60 kilometri circulă până astăzi – pe lângă locomotivele Diesel și cele cu abur, alimentate cu lemn. În anul 2000, a fost creată […]

România Frumoasă – Prelucrarea lutului în satele din Delta Dunării

În satele din zona Deltei Dunării, meșteșugul prelucrării lutului a continuat chiar dacă s-au schimbat obiceiurile oamenilor, modul de viață, arhitectura caselor. Obiecte ceramice, cărămizi, zidărie – pentru toate acestea este folosit lutul gras și lipicios, un material aflat dintotdeauna la îndemâna oamenilor. O vreme au fost folosite materiale moderne, însă în ultimul timp a […]

România Frumoasă – Gimnastele noastre, cu gândul la Los Angeles 2028

După o pauză de doisprezece ani, gimnastica românească a revenit în atenția mondială odată cu participarea la Jocurile Olimpice de la Paris. Amalia Ghigoarță, componentă de bază a lotului național, recunoaște că încă nu realizează că a concurat de la egal la egal cu cei mai buni sportivi de pe planetă și recunoaște că gândurile […]

România Frumoasă – Richiș, povestea unui sat medieval

Atestat pe la 1283, satul săsesc Richis din nordul Sibiului era un loc mlăstinos și neprimitor, cu case puține și răsfirate, cu animale sălbatice care amenințau curțile oamenilor. După două secole, avea să devină una dintre cele mai bogate așezări din zona Mediașului, așa încât doar blazonul său, un bâtlan, amintea de mlaștina de altădată. […]

România Frumoasă – Profesorul care a făcut din elevi campioni

Predă fizica de peste 25 de ani, la Colegiul Mircea cel Bătrân din Constanța. A participat, cu elevii săi, la competiții de proiecte spațiale organizate sau sponsorizate de NASA și de NSS (n.r. – National Space Society). Din clasele lui, mulți tineri au pornit către universități de renume: Harvard, Princeton, Cambridge. Profesor cu rezultate notabile […]

România Frumoasă – Festivalul Strada de C`Arte

Duminică, 29 septembrie, este ultima zi a Festivalului Strada de C`Arte, organizat de Biblioteca Centrală Universitară, în parteneriat cu Fundația Universitară  Carol I și Muzeul Național al Literaturii Române. A XIII-a ediție a festivalului adună iubitorii de literatură, muzică și arte vizuale în inima  Bucureștiului, prin programul variat de lansări, concerte, dezbateri, piese de teatru,  […]

România Frumoasă – Tăblițele de la Tărtăria

Sunt trei artefacte mici, antice realizate din lut. Au fost găsite în 1961 în Tărtăria, județul Alba. Potrivit cercetătorului german Harald Haarmann, tăblițele, datate aproximativ în anul 5300 î.Hr., au   simboluri asemănătoare cu cele ale culturii Vinča (cultură preistorică, dezvoltată în Peninsula Balcanică). Acestea au generat numeroase dispute și controverse printre arheologi din întreaga lume, […]