AUR a depus o moțiune împotriva ministrului Educației, Daniel David. Dezbaterea și votul se vor desfășura luni

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus în Senatul României o moțiune simplă împotriva ministrului Educației, Daniel David. Potrivit AUR, educația este afectată grav de deciziile luate prin angajarea răspunderii, fără dezbateri și vot democratic. În document, AUR susține că ministrul Educației a ales „minciuna, austeritatea și distrugerea școlii românești”, în loc să apere viitorul copiilor și […]

Haosul din Educație continuă. Ziua a doua de școală, între amenințări cu greva generală și boicotul orelor

A doua zi a noului an școlar aduce aceleași tensiuni între profesori și autorități. După discuțiile sindicaliștilor cu președintele Nicușor Dan, revendicările cadrelor didactice nu au fost soluționate. Sindicatele avertizează că urmează greva generală, iar până atunci mulți profesori ar putea recurge la boicotarea orelor. Pentru mulți copii, a doua zi de școală este de […]

Adrian Negrescu, supărat pe dascălii care protestează: ‘Ce vină au micuții care așteptau prima zi de școală?’

Prima zi de școală a fost marcată de proteste ale profesorilor din mai multe unități de învățământ, care au cerut creșteri salariale și condiții mai bune de muncă. Manifestațiile au perturbat orele și au generat confuzie în rândul elevilor și părinților, în special la unitățile unde cadrele didactice au refuzat să intre în clase. Economistul Adrian Negrescu a comentat pe […]

Răsturnare de situație la cea mai mare școală din București. Conducerea renunță la demisie

Conducerea școlii nr. 195 din București a renunțat la demisie după discuțiile de duminică de la sediul Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB) în care s-au luat decizii privind funcționarea școlii pe durata lucrărilor de reabilitare. Astfel, duminică, la sediul ISMB a avut loc o întâlnire între echipa managerială a Școlii Gimnaziale nr. 195 și reprezentanții ISMB, […]

Imnul național și rugăciunea „Tatăl nostru” la începutul fiecărei zile de școală – propunere legislativă depusă de AUR

Parlamentarii AUR au depus în Parlament un proiect de lege prin care propun ca, în toate școlile din România, programul zilnic să înceapă cu intonarea imnului național „Deșteaptă-te, române!” și rostirea rugăciunii „Tatăl nostru”. Inițiativa, publicată miercuri, 3 septembrie, pe site-ul Consiliului Economic și Social (CES), modifică Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 și prevede că […]

Schimbare majoră în angajările din Educație: Fiecare școală din București își face propriul concurs pentru suplinitori

Inspectoratul Școlar al Municipiului București Sector 3 a anunțat că, pentru anul școlar 2025-2026, nu vor mai fi organizate concursuri sau testări pentru suplinitori la nivelul Capitalei. Conform informării oficiale, după data de 4 septembrie 2025, unitățile de învățământ care rămân cu posturi disponibile vor organiza propriile proceduri de selecție. Dosarele candidaților vor fi depuse […]