Pelerinajul Sfântului Dumitru din București. Programul pe zile: când vor putea creștinii să se roage la sfintele moaște
Pelerinajul Sfântului Dumitru va avea loc anul acesta, în București, în perioada 20 – 28 octombrie. Iată mai jos programul pe zile. Manifestările pentru sărbătoarea Sfîntului Dumitru vor avea loc anul acesta în perioada 20 – 28 ocotombrie, în București. „Bucuria pelerinajului din acest an prilejuită de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor […]
Pelerinajul religios de la Iaşi: Timpul de aşteptare la racla cu sfintele moaşte a ajuns la 20 de ore
Aproximativ 160.000 de pelerini s-au închinat la sfintele moaşte la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, în timp ce la rând se află peste 50.000 de oameni, timpul de aşteptare fiind de aproximativ 20 de ore. Potrivit jandarmilor, până duminică după-amiază, au trecut pe la racla cu moaştele Sfintei Cuvioasei Parascheva şi cele ale Sfântului Pantelimon, aşezate […]