Când se va putea circula pe lotul 3 al A0 Sud. Lucrările, finalizate în proporție de peste 90%

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat că lucrările la lotul 3 al Autostrăzii A0 Sud sunt realizate în proporţie de peste 90%, arătând că în 31 mai vor începe lucrările de recepţie, iar apoi, în cel mult două săptămâni, vor fi daţi în circulaţie cei 17 kilometri ai acestui lot. Sorin Grindeanu a fost prezent, […]
Grindeanu, întrebat dacă PSD ar susţine un guvern minoritar: Vreau să văd pe ce drum o ia România duminică

Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat că social-democraţii vor aştepta votul de duminică pentru a vedea pe ce drum o ia România şi ce vor hotărî românii în privinţa viitorului preşedinte al ţării, iar apoi partidul va analiza toate variantele pe care le are. Grindeanu a menţionat că PSD poate fi în opoziţie sau poate […]
Grindeanu, revoltat de mesajele lui Băsescu: Nu îmi dă el mie certificate de pro european! Irită electoratul

Prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu a susținut, luni, că unele declarații ale lui Traian Băsescu îi fac deservicii candidatului independent la alegerile prezidențiale Nicușor Dan și ‘îi irită’ pe social-democrați. Grindeanu a fost întrebat, la Palatul Parlamentului, de ce consideră PSD că neutralitatea este mai bună decât asumarea în cazul candidatului la alegerile prezidențiale. ‘Asta e […]
Ce spune Sorin Grindeanu despre un guvern alături de PNL şi UDMR, după 18 mai

Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a declarat, luni, despre un guvern alături de PNL şi UDMR, după 18 mai, că vor lua o decizie Consiliul Politic Naţional şi vor spune fiecare cu argumente pro sau contra dacă merită, adăugând că trebuie să vadă în primul rând dacă îi cheamă cineva să facă parte dintr-o coaliţie. Despre […]
Grindeanu: Fake news că Umbrărescu oprește lucrările. Nu are niciun fel de planuri de retragere de pe unele șantiere

Constructorul român UMB nu are niciun fel de planuri de restructurare, de eficientizare și retragere de pe unele șantiere, a declarat luni ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu, care a calificat drept „fake news” informația că constructorul băcăuan oprește lucrările la autostrăzile A8 și A3 pe perioadă nedeterminată. CNAIR a confirmat anterior pentru Economedia că UMB își […]
A fost semnat contractul pentru al doilea lot al Centurii Metropolitane Cluj-Napoca, în valoare de 4,72 miliarde de lei

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunţă că a fost semnat, luni, contractul pentru construcţia celui de-al doilea lot al Centurii Metropolitane rutiere Cluj-Napoca, acesta având o lungime totală de 40 de kilometri, din care 23 de kilometri de drum naţional nou. Contractul în valoare de 4,72 miliarde de lei, fără TVA, este derulat de Primăria Cluj-Napoca. […]
Prima reacție a ministrului Transporturilor, după ciocnirea a două trenuri în gara din Constanța

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că inspectorii Autorității de Siguranță Feroviară Română și ai Agenției de Investigare Feroviară Română vor stabili cauza incidentului feroviar din Gara Constanța și, după ce vor fi identificate motivele, va dispune măsuri urgente pentru a evita, pe viitor, astfel de situații. ‘În urma incidentului dintre două trenuri, petrecut în […]
Sorin Grindeanu anunță că se lucrează intens: „1 Mai cu muncă pe șantierul secțiunii 3 din Autostrada Sibiu-Pitești”

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că deși este 1 mai și teoretic este zi liberă, sunt și șantiere unde se lucrează intens, cum este tronosul 3 de pe Autostrada Sibiu- Pitești. „1 Mai cu muncă pe șantierul secțiunii 3 din Autostrada Sibiu-Pitești”, a anunțat ministrul care a postat un video pe TikTok. „Aproximativ 500 de […]
Noi detalii despre Autostrada Transilvania, în curs de avizare la CNAIR: : Viaducte de peste trei kilometri!

„Proiectul tehnic este în curs de avizare în CTE CNAIR. Încă nu a ieșit decizia de expropriere, fără de care nu se poate da autorizatia de construire”, au spus pentru ECONOMICA.NET reprezentanții CNAIR. În iunie anul trecut, a fost semnat un nou contract finanțat prin PNRR, foarte important pentru asigurarea continuității pe Autostrada Transilvania (A3), anunța […]
Grindeanu către Nicușor Dan: Când ai 7 spitale în Bucureşti fără autorizaţie, asta nu mai ţine de tensiunea electorală

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a afirmat că, atunci când în Bucureşti sunt ”vreo şapte spitale” fără autorizaţie de construire, acest lucru mai ţine de tensiunea electorală şi nici de prim-ministru. ”Asta ţine de a-ţi face treaba sau nu, chiar dacă vrei să fii preşedinte, în primul rând fă-ţi treaba de primar”, a adăugat el. Sorin […]