Macron anunţă că Franţa şi Arabia Saudită urmează să coprezideze în iunie 2025 o Conferinţă de înfiinţara a Palestinei

Preşedintele francez Emmanuel Macron anunţă marţi că va coprezida împreună cu prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, conducătorul de facto a Arabiei Saudite, o Conferinţă în vederea înfiinţării unui stat la care aspiră palestinienii, Palestina, în iunie 2025, relatează AFP. ”Am decis să coprezidăm în iunie (…) o Conferinţă pentru cele două state (unul israelian, celălalt […]

Președintele Senatului în România. Cum este ales și ce atribuții are al doilea om în stat

Parlamentul României este unica autoritate legiuitoare a țării și este format din Camera Deputaților și Senat. Membrii celor două Camere sunt aleși prin vot universal, în urma alegerilor parlamentare. Președintele Senatului este ales să conducă ședințele Senatului, însă este și prima persoană pe linia de succesiune prezidențială, în caz de suspendare. Senatul este ales pentru […]

Reguli bune pentru un stat de încredere: Propunerile PNL pentru o Românie mai puternică

Într-o societate modernă și dinamică, încrederea cetățenilor în stat este fundamentul unei dezvoltări durabile și echilibrate. Partidul Național Liberal (PNL) propune o serie de măsuri menite să consolideze acest fundament, pornind de la ideea că nu guvernul schimbă o țară, ci oamenii. Rolul guvernului este să creeze cadrul necesar pentru ca cetățenii și companiile să […]

Peste 1,266 milioane de posturi erau ocupate în instituţiile şi autorităţile publice, în septembrie 2024

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în septembrie 2024, de 1.266.808, cu 1.413 mai puţine comparativ cu luna anterioară, peste 63% dintre acestea fiind în administraţia publică centrală, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor (MF), consultate de AGERPRES. Din totalul celor 799.932 de angajaţi din administraţia publică centrală (minus […]

Germania: Un parlamentar al Verzilor refuză să participe la ședința cu creștin-democrații din cauza crucifixului

La o întâlnire cu comisia economică a Bundestagului, în sala grupului parlamentar al Uniunii creștin-democrate CDU/CSU, deputatul Partidului Verzilor, Maik Aussendorf, nu vrea sa participe, pentru că există o cruce atârnată de perete. Iar asta, spune el, contrazice separarea ce se impune între biserică și stat. Pentru Aussendorf, „este vorba despre un lucru fundamental”. După […]

Alegeri SUA 2024. Opt state americane ar putea interzice explicit votul la prezidenţiale celor care nu au cetăţenia SUA

Opt state americane şi-ar putea modifica legile fundamentale, interzicând explicit celor care nu au cetăţenia Statelor Unite să voteze la alegerile prezidenţiale, deşi acest lucru este deja ilegal, transmite joi agenţia Reuters. Printre statele respective se numără şi Carolina de Nord şi Wisconsin, unde rezultatele scrutinului pot fi decisive pentru desemnarea următorului preşedinte al SUA. […]

Propunerile populiste ale Elenei Lasconi: Reforme reale sau pericol pentru statul de drept?

Elena Lasconi, președinta USR și candidată la alegerile prezidențiale, a lansat recent o serie de propuneri care, deși ambițioase la prima vedere, ridică semne serioase de întrebare cu privire la sustenabilitatea lor. Două dintre ideile vehiculate de Lasconi — crearea unui departament pentru eficientizarea statului și recuperarea prejudiciilor rezultate din acte de corupție prin intermediul […]