Și supraimpozitarea traderilor de energie și gaze din România a ajuns pe masa Curții Constituționale
Statul a recunoscut că va trebui să restituie banii încasați din supraimpozitarea producătorilor de energie electrică, prin așa-numita contribuție la Fondul de Tranziție Energetică, declarată recent ca fiind neconstituțională, cel puțin acelor companii care au atacat respectiva prevedere legală în instanță, însă și suprataxarea traderilor de energie și gaze, prin aceeași contribuție, a fost reclamată […]
Supraimpozitarea producătorilor de energie e neconstituțională
Curtea Constituțională (CCR) a decis că supraimpozitarea producătorilor de energie electrică, prin impunerea în 2022 a așa-numitei contribuții la Fondul de Tranziție Energetică, constând în veniturile suplimentare ale acestora rezultate din tranzacții angro de vânzare la prețuri de peste 450 lei/MWh (prag redus între timp la 400 lei/MWh), contravine Legii fundamentale a țării. Astfel, CCR […]
Hidroelectrica – Profit record în 2023
Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România și emitentul cu cea mai mare capitalizare de la Bursa de Valori București (BVB), a realizat în 2023 un profit record de estimează preliminar un profit net de peste 6,34 miliarde lei pe anul trecut, cu 42% mai mare decât cel din […]
NU vor fi măsuri de austeritate, se afirmă din PSD: Se vor îngheța angajările, dar nu vor fi tăieri și disponibilizări
Ordonanţa privind reducerile de cheltuieli se lasă așteptată. Actul normativ nu a intrat săptămâna aceasta în Guvern, așa cum era preconizat, premierul Ciucă așteptând o analiză de la Ministerul de Finanţe. Cert este că de la 15 mai, cu excepția sănătății și învățământului, se opresc angajările la stat. În plus, potrivit unor surse, Guvernul face […]