Reuters: SUA şi NATO dezvoltă un mecanism inovator de finanţare pentru transferul de arme către Ucraina

Statele Unite şi NATO lucrează la o abordare nouă pentru a furniza arme Ucrainei, utilizând fonduri din ţările NATO pentru a plăti pentru achiziţionarea sau transferul de arme americane, potrivit a trei surse familiarizate cu această chestiune, relatează Reuters. Reînnoirea cooperării transatlantice în privinţa Ucraineo survine în contextul în care preşedintele american Donald Trump şi-a […]

Scandal la Tulcea, după ce steagul Rusiei a fost arborat alături de cel al Ucrainei, în fața Muzeului de Artă

Steagul Federaţiei Ruse este arborat într-o zonă centrală din municipiul Tulcea, lângă Muzeul de Artă, alături de cel al Ucrainei şi al altor state. MAE a reacționat prompt. Drapelele au fost arborate în cadrul unui proiect care urmărea ”recunoaşterea contribuţiei comunităţilor locale la promovarea patrimoniului cultural”, iar în parcul din apropiere au fost amplasate busturile […]

Uniunea Europeană a înghețat ajutorul financiar pentru Ucraina

Uniunea Europeană a informat Guvernul de la Kiev, pe 24 iulie, prin canale diplomatice, că suspendă orice asistență financiară acordată Ucrainei până la restabilirea puterilor independente ale instituțiilor sale anticorupție. Aceste informații au fost confirmate de patru surse administrative, diplomatice și legislative separate, potrivit unui raport al Ekonomichna Pravda, citat de Kyiv Post. „Totul a […]

UE îngheață ajutorul financiar acordat Ucrainei din cauza măsurilor împotriva „statului de drept” luate de Zelenski

Uniunea Europeană a anunțat suspendarea tuturor pachetelor de asistență financiară acordate Ucrainei, ca răspuns la decizia președintelui Volodimir Zelenski de a reduce autonomia principalelor instituții anticorupție din țară. Suspendarea fondurilor, transmisă prin canale diplomatice pe 24 iulie, pune sub semnul întrebării sprijinul european pentru stabilitatea macrofinanciară și proiectele de investiții ale Ucrainei, într-un moment crucial […]

Lista țărilor care vor cere împrumuturi UE pentru a reînarma Ucraina. „România va urmări trei direcții”

Mai multe state europene vor solicita zeci de miliarde de euro din fondurile Uniunii Europene pentru a cumpăra arme destinate Ucrainei și pentru a-și întări propriile capacități de apărare.  Până marți, mai multe state membre ale UE urmează să aplice pentru noua schemă de împrumuturi propusă de Comisia Europeană — „Security Assistance Facility for Europe” […]

Austria ar putea renunța la neutralitate pentru a se alătura NATO. „Lumea s-a schimbat”

Un înalt oficial austriac semnalează deschiderea către dezbaterea privind aderarea la NATO după decenii de neutralitate. Ministrul de externe al Austriei, Beate Meinl-Reisinger, și-a exprimat într-un interviu acordat publicației germane Welt disponibilitatea de a se angaja într-o „dezbatere națională” cu privire la potențiala aderare a țării la NATO, invocând provocările în materie de securitate cu […]