Circulaţia feroviară, afectată de ninsori şi de vântul puternic. Mai mulţi copaci au căzut pe calea ferată

Circulaţia feroviară este afectată, duminicp, de ninsori şi de vântul puternic, în raza regionalelor CFR Iaşi şi Braşov. Mai mulţi copaci au căzut pe calea ferată, traficul fiind întrerupt temporar. Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a anunţat că, duminică dimineaţă, circulaţia feroviară se desfăşoară în condiţii meteo nefavorabile, în special pe raza Sucursalelor […]
Copaci și stâlpi doborâți de vântul puternic în București

Bucureștiul este sub cod portocaliu de vânt de mai bine de opt ore, iar până acum, pompierii au avut aproape 70 de intervenții. Cele mai multe dintre ele au fost pentru copacii rupți sau chiar smulși din rădăcini de vijelie. Un șofer a scăpat cu viață la limită, după ce un stâlp s-a rupt și […]
Giurgiu: Copaci rupţi de vântul puternic. O creangă a căzut peste un autoturism în care se aflau două persoane

Rafalele puternice au provocat pagube în mai multe zone din judeţul Giurgiu, judeţ aflat, sâmbătă după-amiază, sub avertizare cod galben de intensificări ale vântului. Una dintre cele mai afectate localităţi este municipiul Giurgiu, unde a fost nevoie de intervenţia pompierilor pentru îndepărtarea arborilor dezrădăcinaţi. Vântul puternic a doborât copaci în mai multe zone din judeţul […]
Vântul puternic strică planurile turiștilor. Gondola care urcă la Cota 2000 din Bucegi, oprită temporar
Instalațiile de transport pe cablu din Sinaia urcă, joi, doar până la Cota 1400. Din cauza rafalelor de vânt, gondola care urcă la Cota 2000 din Bucegi nu a fost pornită deloc, scrie News.ro. Minivacanța de Sfântul Andrei și de 1 Decembrie a făcut ca mii de români să petreacă weekendul prelungit în stațiunile din […]