Summitul care marchează cei 75 de ani de existenţă ai NATO începe marţi, la Washington
Preşedintele Joe Biden şi omologii săi din NATO se întâlnesc la Washington în această săptămână pentru a marca cea de-a 75-a aniversare a celei mai mari organizaţii de securitate din lume, chiar în timp ce Rusia îşi accentuează avantajul pe câmpul de luptă din Ucraina, relatează Associated Press. Summitul de trei zile, care începe marţi, […]
Klaus Iohannis participă săptămâna viitoare la Summit-ul NATO de la Washington
Preşedintele Klaus Iohannis va participa, în perioada 9-11 iulie 2024, la reuniunea şefilor de stat şi de guvern ai Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), care va avea loc la Washington, D.C., Statele Unite ale Americii. Liderii NATO vor adopta decizii importante cu privire la consolidarea sprijinului pe termen lung pentru Ucraina, oferind mai multă […]
Viktor Orban anunţă că va propune UE politica sa restrictivă împotriva imigraţiei ilegale
Premierul ungar Viktor Orban a declarat luni că, pe parcursul semestrului în care Ungaria se va afla la conducerea Consiliului UE, va propune celorlalţi parteneri măsurile restrictive pe care le aplică deja în ţara sa cu scopul de a frâna imigraţia ilegală. Orban a preluat ieri, pentru 6 luni, președinția prin rotație a Consiliului UE. „Preşedinţia […]
Dosarul Roşia Montană: Canadienii atacă decizia favorabilă României din arbitrajul de la Washington
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedura de arbitraj derulată timp de 9 ani la Washington, în care compania solicitase despăgubiri de miliarde de dolari de la statul român pentru pretinsa […]
Dosarul Roșia Montană: Canadienii atacă decizia favorabilă României din arbitrajul de la Washington
Gabriel Resources, acționarul majoritar al Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedura de arbitraj derulată timp de 9 ani la Washington, în care compania solicitase despăgubiri de miliarde de dolari de la statul român pentru pretinsa […]
Berlinul: Ucraina poate folosi arme germane pentru a se apăra de atacurile ruseşti de la graniţă
Germania a declarat vineri că Ucraina va putea folosi arme furnizate de Berlin pentru a se apăra de atacurile lansate din interiorul Rusiei împotriva regiunii Harkov, insistând că acest lucru nu o face Berlinul parte la conflict, relatează Reuters. Germania a fost de acord cu aliaţii săi că Kievul poate folosi armele pentru a se […]
Fără vize în SUA. Anunţul făcut de ambasadorul Andrei Muraru
Românii ar putea călători fără vize în Statele Unite cel mai devreme la sfârşitul anului viitor, a declarat ambasadorul României la Washington, Andrei Muraru, la TVR Info. S-au făcut progrese incredibile, iar ţara noastră ar putea intră în Programul Visa Waiver în 2025, spune ambasadorul. Însă mai întâi trebuie redusă semnificativ rată de refuz şi […]
Iohannis a primit „Oscarul de la Washington. Remus Pricopie, detalii de culise din SUA
Invitat la emisiunea „Puterea Știrilor”, moderată de Marinela Angheluș, rectorul SNSPA, Remus Pricopie a vorbit despre premiul obținut de președintele Klaus Iohannis în Statele Unite. Acesta a spus că s-a vorbit mult despre România și despre importanța parteneriatului cu SUA. „600 de participanți din 60 de țări, personalități din zona politică, diplomație, jurnaliști academic și […]
Preşedintele Iohannis va primi Distinguished International Leadership Award la Washington
Preşedintele Klaus Iohannis va primi miercuri Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024, în cadrul unei gale care are loc la Washington. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, Consiliul Atlantic din SUA a decis să acorde acest premiu preşedintelui României ca o recunoaştere a carierei sale şi a rolului său de lider transatlantic şi european. Iohannis este primul […]
Iohannis primește Distinguished International Leadership Award, primul şef de stat european onorat cu acest premiu
Președintele României, Klaus Iohannis, se află în vizită de lucru la Washington, D.C., Statele Unite ale Americi, în perioada 7-9 mai. Klaus Iohannis este primit astăzi la Casa Albă de către Președintele SUA, Joseph R. Biden, Jr., conform anunțului Administrației Prezidențiale. Întâlnirea dintre cei doi președinți este o recunoaștere a relației foarte bune dintre România […]