Ambasadorul Germaniei, mesaj de Ziua Naţională: România a devenit a doua mea casă
Ambasadorul Germaniei în România, Dr. Peer Gebauer, a transmis un mesaj de Ziua Naţională a României, în care afirmă că România a devenit a doua sa casă şi că ţara noastră are multe de oferit prin tradiţii şi prin peisajele frumoase. De asemenea, ambasadorul a mai transmis că România are şi fotbalişti extraordinari ”România are […]
Mii de constănţeni au asistat la parada de Ziua Naţională
Mii de persoane au asistat, vineri, la parada de Ziua Naţională a României care a avut loc în centrul municipiului Constanţa. Prefectul a afirmat că în judeţ mai sunt 3.000 de familii care nu au electricitate, la o săptămână de la vântul puternic care a produs avarii. ”Trei mii de familii care trăiesc 1918 nu […]
Maia Sandu, de Ziua României: Drumul nostru este comun, locul nostru este împreună în Uniunea Europeană
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, subliniază, într-un mesaj transmis de Ziua Naţională, că drumul ţării sale şi al României este unul comun, locul celor două state fiind în Uniunea Europeană. ”România este iubită aici pentru ceea ce face, dar mai ales pentru ceea ce este. Şi ştiu că şi Moldova este iubită în România”, afirmă […]
Raluca Turcan, ministrul Culturii: „Să celebrăm pasiunea, talentul, dăruirea, bunătatea românilor”
„Să ne unim vocile şi sufletele şi să dăruim celor din jurul nostru tot ce avem mai frumos”, celebrând „pasiunea, talentul, dăruirea, bunătatea românilor”, este îndemnul ministrului Culturii, Raluca Turcan, de Ziua Naţională. „În aceste zile de sărbătoare, vă îndemn să fim aproape unii de ceilalţi, oriunde ne-am afla, în comunităţile noastre sau peste hotare, […]
Cătălin Predoiu: Fundamentele pe care e clădită această naţiune să pătrundă în inimile copiilor
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, subliniază, în mesajul transmis de Ziua Naţională, că românii din ţară şi din străinătate trebuie să facă tot posibilul ”ca fundamentele nobile pe care e clădită această naţiune să pătrundă în inimile şi în conştiinţa copiilor şi adolescenţilor de azi, cu eleganţă şi discreţie”. ”Ne reuneşte, de 1 Decembrie, un […]
Aglomerația din marile orașe se mută la munte. Ce alternative au românii care pleacă în minivacanța de 1 Decembrie
Ziua Naţională este prilej bun pentru vacanţă. Mii de oameni au stat încă de ieri la o coadă de peste 50 de kilometri pe Valea Prahovei pentru a petrece 1 Decembrie la munte. Astăzi DN1 se anunţă la fel de aglomerat. Claudiu Loghin, reporter Observator: „La această oră valorile de trafic sunt apropiate de cele normale. Dacă vorbim […]
Marcel Ciolacu: „O Românie puternică este un obiectiv firesc, capabil să ne unească”
„O Românie puternică, orientată spre dezvoltare, care să se reflecte în plan economic, dar mai ales în viața de zi cu zi a românilor, este un obiectiv firesc, capabil să ne unească”, transmite premierul Marcel Ciolacu de Ziua Naţională a României. „Este Ziua Națională a României, sărbătoarea tuturor românilor, o zi în care m-aș bucura […]
Edi Iordănescu, mândru român, așteaptă Campionatul European cu imnul pe marile arene
Selecţionerul Edward Iordănescu s-a declarat, într-un mesaj cu ocazia Zilei Naţionale, mândru că este român şi de faptul că imnul României se va auzi din nou pe marile arene în 2024, la Campionatul European. “M-am născut şi am fost crescut într-o familie în care România nu e numai un cuvânt sau doar o ţară. Şi […]
Ziua Națională a României: Un Imn al Unității și Independenței
Fiecare țară își are momentele de glorie și mândrie națională, iar pentru România, una dintre aceste zile de referință este 1 Decembrie. Această zi reprezintă nu doar o simplă dată în calendar, ci un simbol al unității și independenței naționale, marcând un capitol important în istoria țării. 1 Decembrie: Unitate și patriotism Data de 1 […]
Sondaj INSCOP: Patriotismul, în creştere la români. Câţi arborează tricolorul de Ziua Naţională
Ponderea celor care se declară mândri că sunt români a crescut cu 12% în ultimii 10 ani, iar a celor care declară că arborează tricolorul de Ziua Naţională, cu 23%, relevă un Sondaj INSCOP realizat la comanda News.ro. De asemenea, peste 90% dintre cei chestionaţi consideră că a fi român înseamnă să cunoşti limba română, […]