„Socialiștii vin cu încă o fumigenă legată de vila din Aviatorilor în speranța că îl vor scădea pe Nicolae Ciucă în sondaje. Neavand cu ce să se ia de candidatul PNL încearcă să îl lege la infinit de povesti adiacente. Aceasta saga legată de așa zisă vilă de protocol a lui Iohannis e la fel cu ce au făcut în 2014 împotrivă presupusei vile de protocol a lui Băsescu, data ulterior unui serviciu de informații”, spune Stamule într-o postare pe contul său de Facebook.
„Din păcate pentru socialiști datele sunt următoarele:1. Indiferent de pozițiile publice avute de Nicolae Ciucă, ministrul apărării, premier sau președintele Senatului acesta a locuit doar în casa lui de la Balotești, preferând să facă naveta zilnic decât să ia o casă de la stat.2. Domnul Ciolacu a țopăit din vilă în vilă de protocol în ultimii ani deși își permite să își cumpere o casă în București. A preferat numai vile luxoase ale statului, profitând la maxim de beneficiile funcțiilor avute. În ultima vilă în care a stat Ciolacu s-au investit 6 milioane de Euro înainte să se mute în ea.”, a conchis Stamule.
Autor
-
Cu o experiență de peste 20 ani în presă, Dana Musceleanu vine în redacția PS News după aproape 4 ani ca editor coordonator la site-ul Antena 3 și alti 3,5 ani ca senior editor la site-ul B1 TV. Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, a debutat pe clasicul print, iar apoi a făcut pasul spre online. "A scrie pentru mine e sinonim cu a fi. Mă bucur să îmi să îmi continui aventura jurnalistică într-un mod cât mai eficient, până nu preiau roboții tot business-ul. :)"
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News