Vicepremierul Tánczos Barna afirmă că este nevoie de un dialog constructiv între Guvern şi consiliile judeţene pentru a se găsi o soluţie administrativă pentru funcţionarea şi consolidarea serviciilor de Salvamont din ţară.
”Salvăm Salvamontul! Sunt momente când chiar şi salvatorii au nevoie de ajutor. Stabilitatea financiară şi suportul instituţional salvează vieţi şi oferă servicii profesioniste pentru turismul montan”, a arătat, sâmbătă, într-o postare pe Facebook, Tanczos Barna.
El a subliniat importanţa găsirii unei soluţii pentru serviciile Salvamont din ţară.
”Avem obligaţia ca printr-un dialog constructiv între Guvern şi consiliile judeţene să găsim o soluţie administrativă pentru funcţionarea şi consolidarea serviciilor de Salvamont din ţară”, a adăugat vicepremierul.
Salvamont România a atras atenţia asupra deficitului major de personal din structurile de salvare montană, arătând că este nevoie urgentă de deblocarea a aproximativ 300 de posturi de salvatori montani la nivel naţional.
”Altfel, fără aceşti noi salvatori care să se alăture celor 326 de salvatori montani angajaţi existenţi în acest moment, şi prin care să se asigure o acoperire de circa 50% din necesarul real în primul an – funcţionarea serviciului în condiţii de siguranţă va deveni imposibilă”, afirmau reprezentanţii Salvamont.
Reprezentanţii Salvamont România arătau că structurile Salvamont ”se confruntă cu un grad de acoperire a capacităţii operaţionale de doar 17,85%”.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News