Viceprim-ministrul Tanczos Barna, reprezentant al UDMR, spune că îl deranjează cel mai mult, în funcţionarea coaliţiei, amânările.
El dezvăluie că, în general şi la modul „formal”, premierul Ilie Bolojan are „ultimul cuvânt de spus” în ceea ce priveşte deciziile care se iau.
”Amânările, pe mine, personal, mă deranjează cel mai mult amânările. Când avem stabilită ultima discuţie, mie mi-ar plăcea să avem, dacă stabilim dimineaţă, o să avem încă o şedinţă, să spunem, diseară avem următoarea şedinţă, nu peste trei zile. Diseară, ok, pauză de trei ore pentru toată lumea, revenim la masă şi seara luăm decizia. E mai greu. Este o coaliţie care e un pic atipică şi deciziile se iau după foarte multe amânări, ceea ce nu este un lucru bun. (…) nu-mi plac amânările, nu-mi plac declaraţiile contondente, dar acum asta este situaţia, aşa arată Coaliţia în momentul de faţă”, a afirmat Tanczos Barna, marţi seară, la TVR Info.
Întrebat cine dă tonul deciziilor majore în acest moment în coaliţia aflată la guvernare, vicepremierul din partea UDMR a răspuns: ”N-aş putea să spun…”.
”Ok, formal, premierul este cel care are ultimul cuvânt de spus şi este şi normal, este un pic ca în armată, cineva trebuie să-şi asume responsabilitatea când sunt foarte multe păreri, e pro şi contra. La un moment dat trebuie tăiat nodul gordian şi spus: «aşa facem, eu sunt premierul, mi le asum, mergem înainte»”, a adăugat Tanczos.
Autor
-
Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News












