Skip to content
Politică

Tanczos Barna, împotriva planului UE pentru protejarea pădurilor: E o povară financiară, în România sistemul e bine reglementat

Facebook/Tánczos Barna

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor Tanczos Barna a semnat, alături de alți 10 miniștri din UE, printre care cei ai Austriei, Ungariei, Poloniei, Franței sau Germaniei, o scrisoare către Frans Timmermans, vicepreședintele Comisiei Europene pentru Acordul Verde European, în care este criticată strategia forestieră planificată a UE. Într-un interviu acordat presei maghiare, Tanczos Barna spune că nu e de acrod cu strategia Comisiei Europene și susține că „sistemul de gospodărire a pădurilor din România e bine reglementat şi sever”.

Săptămâna trecută, Comisia Europeană a prezentat strategia sa, parte a planului climatic, pentru absorbția a mai multor gaze cu efect de seră din atmosferă și încurajarea biodiversității. Astfel, printre măsuri, executivul european susține plantarea a 3 miliarde de copaci și acordarea de stimulente financiare pentru proprietarii de păduri, în vreme ce monitorizează pădurile existente.

Blocul comunitar propune folosirea Politicii Agricole Comune pentru scheme de plăți acordate proprietarilor de pădure, în vreme ce monitorizează pădurile existente, care reprezintă aproape două cincimi din continent. Comisia Europeană a transmis că pregătește o nouă serie de măsuri și norme de supraveghere de înaltă tehnologie pentru a proteja pădurile europene „aflate sub o presiune tot mai mare”, eficientizând în același timp actul de guvernare în toate cele 27 de state membre.

Anunțul Comisiei Europene a fost întâmpinat cu ostilitate de companiile din industria forestieră care susțin că noua strategia a UE privind pădurile nu are în vedere și interesele proprietarilor și investitorilor de păduri, scrie digi24.ro.

În același timp, 11 state membre au semnat o scrisoare trimisă vicepreședintelui Comisiei Europene, inițiată la propunerea Austriei, una dintre țările UE care susține puternic industria exploatărilor forestiere. Cei 11 miniștri ai pădurilor, printre care și ministrul român Tanczos Barna cer revizuirea strategiei forestiere planificate a UE, despre care au spus că favorizează în mod nejustificat „aspectele verzi”.

Ministrul ungar al Agriculturii Stefan Nagy a declarat că Strategia forestieră a UE a fost până acum un „model de economie durabilă”, care a găsit un echilibru între aspectele sociale, economice și de mediu ale durabilității. Deplasarea acestui echilibru spre a privi doar aspectele verzi este „inacceptabilă”, a spus Nagy. Acesta a mai afirmat că noua strategie a UE „va pune în pericol locurile de muncă și rolul sectorului în economia circulară”.

Tanczos Barna: Protejarea pădurilor, o povară financiară

Într-un interviu acordat în presa pro-guvernamentală maghiară, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor Tanczso Barna spune că proiectul Comisiei Europene încalcă dreptul statelor membre UE de a-și decide politicile în domeniul pădurilor și susține că „sistemul de gospodărire a pădurilor din România e bine reglementat şi sever”.

Potrivit ziarului Magyar Nemzet, oficialul român a spus că protejarea pădurilor reprezintă o povară financiară pentru un stat membru deoarece în momentul în care se interzice exploatarea unei păduri sunt îngrădite drepturile proprietarului, iar în aces caz trebuie acordate despăgubiri.

Atunci când este elaborată o astfel de strategie, trebuie luate în considerare jurisdicţia statelor membre, principiul subsidiarităţii şi chestiunile practice privind diversitatea pădurilor şi exploatarea sustenabilă (…) Nu au avut loc consultări în cadrul Comisiei permanente pentru păduri şi nici cu statele membre ale UE, iar proiectul nu a fost elaborat în comun. Solicităm să dezbatem strategia privind pădurile”, a spus Tánczos Barna.

De asemenea, ministru a semnat o scrisoare comună cu alți miniștri din 11 state membre UE, printre care și Ungaria, care critică strategia UE privind pădurile. Scrisoarea către Timmerman a fost semnată de miniștrii Grupului Visegrád, Austria, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Letonia și România.

Această pozitie reprezintă întocmai pozitia industriei forestiere si nu este de inteles de ce Romania a semnat aceasta scrisoare, avand in vedere ca in Romania există deja prevederi clare pentru amenajamente silvice si pentru monitorizarea padurilor prin IFN si SUMAL”, transmite ONG-ul de Mediu AgentGreen, care a publicat și conținutul scrisorii.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *