Țara europeană care reduce vârsta răspunderii penale la 13 ani

Guvernul suedez intenționează să reducă vârsta răspunderii penale de la 15 la 13 ani pentru infracțiunile grave, o măsură care ar permite, în anumite cazuri, condamnarea la închisoare a unor minori foarte tineri. Decizia vine pe fondul creșterii alarmante a criminalității juvenile și a recrutării copiilor de către rețelele de crimă organizată pentru comiterea de atacuri armate, explozii și alte fapte violente.

Autoritățile de la Stockholm susțin că bandele profită de faptul că minorii sub 15 ani nu pot fi condamnați penal, folosindu-i ca executanți în conflictele dintre grupările infracționale. Guvernul afirmă că măsura este necesară pentru a proteja atât copiii exploatați de rețelele criminale, cât și potențialele victime ale acestora.

Proiectul este însă controversat și a stârnit opoziția poliției, procurorilor și administrației penitenciare, care avertizează că reducerea vârstei răspunderii penale ar putea atrage în lumea infracțională copii și mai mici și ar pune presiune pe sistemul de detenție.

Statisticile arată că numărul infracțiunilor în care sunt implicați suspecți sub 15 ani s-a dublat în ultimul deceniu în Suedia.

Citește mai mult AICI.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: