Parlamentul din El Salvador, dominat în mod covârşitor de susţinătorii preşedintelui Nayib Bukele, a adoptat joi o reformă constituţională prin care desfiinţează limita numărului de mandate ale şefului statului permiţându-i să candideze de câte ori vrea, relatează AFP.
Această reformă, examinată printr-o procedură accelerată în parlament, a fost adoptată cu 57 de voturi pentru şi doar trei împotrivă – numărul de voturi de care dispune opoziţia din această ţară.
Ea prevede, de asemenea, abolirea celui de-al doilea tur de scrutin la alegerile prezidenţiale şi prelungirea mandatului prezidenţial de la cinci la şase ani.
Conform textului, mandatul actual al lui Nayib Bukele, extrem de popular pentru lupta sa nemiloasă împotriva bandelor, dar criticat de organizaţiile de apărare a drepturilor omului, se va încheia cu doi ani mai devreme decât era prevăzut, în 2027 în loc de 2029. Preşedintele va putea atunci să se prezinte din nou la alegeri „fără rezerve”.
La putere din 2019, Nayib Bukele a fost reales în iunie 2024 cu 85% din voturi, după ce a fost autorizat să candideze pentru un al doilea mandat – ceea ce era, în principiu, interzis de Constituţie – de către Curtea Supremă, dominată de judecători apropiaţi puterii.
„Este foarte simplu, popor salvadorian. Numai voi puteţi decide cât timp vă veţi susţine preşedintele”, a declarat deputata pro-Bukele Ana Figueroa, care a prezentat miercuri acest proiect pe care l-a calificat drept „istoric”.
„Astăzi, democraţia a murit în El Salvador (…) Şi-au dat jos măştile”, a deplâns în plen deputata din opoziţie Marcela Villatoro, care a criticat depunerea bruscă a acestui proiect de reformă în parlament într-un moment în care ţara începe o săptămână de vacanţă de vară. „Sunt cinici”, a afirmat ea.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News