Skip to content
Politică

Tăriceanu, afectat de candidatura lui Meleșcanu

Călin Popescu Tăriceanu spune că este afectat de candidatura fostului șef SIE, Teodor Meleșcanu în alegerile prezidențiale.

Președintele Senatului a declarat că intrarea lui Meleșcanu în competiția pentru Cotroceni îl afectează atât pe el, cât și pe alți candidați.

„Niciodată nu-mi subapreciez adversarii într-o competiţie politică. Sigur că intrarea domnului Meleşcanu în competiţie fără îndoială mă afectează şi pe mine, ca şi pe ceilalţi (candidaţi – n.r.), pentru că voturile pe care le va lua, le va lua din această zonă de electorat căreia mă adresez şi eu. Dar asta este competiţia, e liberă, aşa că nu pot decât să fac un efort suplimentar pentru a compensa într-un fel sau altul potenţialele pierderi. În rest, asta este, megem mai departe spre alegeri”, a spus Tăriceanu.

Întrebat, de asemenea, dacă decizia lui Teodor Meleşcanu de a candida l-a luat prin surprindere, Călin Popescu Tăriceanu a răspuns negativ.

„Nu aş spune că m-a surprins, pentru că şi în spaţiul public cred că de peste două luni de zile erau speculaţii cu privire la o potenţială intrare a domniei sale în cursa pentru prezidenţiale”, a adăugat Tăriceanu.

Călin Popescu Tăriceanu se află, sâmbătă, la Sinaia, unde se desfăşoară cea de-a XX-a ediţie a Festivalului „Sinaia Forever”, la care participă de altfel și președintele PNL Klaus Iohannis.

1 comentariu la “Tăriceanu, afectat de candidatura lui Meleșcanu

  1. Mai Tariceanu, in ce calitate iti dadeai acordul si faceai recomandari pentru infiintarea de firme cu banii Securitatii dupa 1990? De capitalist? De liberal?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *