Skip to content
Politică Social Știri

Tăriceanu: Am avut şansa să îmi pun semnătura pe legea care a readus ziua de 10 Mai acolo unde îi este locul

Liderul ALDE, preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu, afirmă, în mesajul de Ziua Regalităţii, că a avut şansa să îşi pună semnătura pe legea care a readus ziua de 10 Mai acolo unde îi e locul. El regretă însă că am pierdut tradiţia bătăilor cu flori de la şosea. „Azi, din păcate, ne-am obişnuit prea mult să ne batem cu vorbe şi, nu o dată, chiar cu pumnii„, constată Tăriceanu.

Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare. Toţi politicienii din România l-au invidiat pe marele Mihail Kogălniceanu pentru neasemuitul privilegiu de a rosti, primul, această frază nemuritoare care consfinţea naşterea României moderne, votată pe 9 Mai 1877 de Adunarea Deputaţilor. A doua zi, actul căpăta putere de lege prin semnarea lui de către principele Carol I, iar 10 Mai, la 11 ani după ce devenise ziua venirii monarhului în ţară, devenea şi Ziua Independenţei Naţionale, pe care noi, românii, am sărbătorit-o până la preluarea samavolnică a puterii de către comunişti şi la lichidarea regalităţii. A mai fost, desigur, o mică sincopă, când ocupantul german ne-a interzis să sărbătorim, în 1917. Dar nimeni, niciodată, nu a putut smulge semnificaţia profundă a zilei de 10 Mai din inimile noastre, fie şi pentru că nicio ţară nu se naşte de mai multe ori. Tot pe 10 Mai, în 1881 de astă dată, ţara noastră devenea Regat, iar principele Carol l devenea primul nostru Rege„, scrie Tăriceanu pe Facebook.

El subliniază că nu a avut şansa lui Mihail Kogălniceanu, dar este fericit că a avut, totuşi, şansa ca, în calitate de preşedinte al Senatului, acum câţiva ani, să îşi pună semnătura pe legea care a readus ziua de 10 Mai acolo unde îi e locul, în rândul marilor sărbători ale acestui neam.

În opinia sa, merită ca mai mulţi români să înţeleagă rolul monarhiei în dezvoltarea naţiunii noastre, să ştie despre regii înţelepţi şi reginele curajoase care au pus temelia statului român modern.

Şi dacă e să mai am un regret, acela e că am pierdut tradiţia bătăilor cu flori de la şosea, de fiecare zi de 10 Mai. Pentru că azi, din păcate, ne-am obişnuit prea mult să ne batem cu vorbe şi, nu o dată, chiar cu pumnii. Poate că nu ar strica să reînviem cândva tradiţia unei sărbători minunate care să ne umple sufletele şi în urma căreia străzile să rămână pavate cu liliac, lalele şi garoafe, iar românii să se bucure şi să râdă din toată inima. Ce ziceţi, îmi doresc prea mult?„, afirmă Călin Popescu Tăriceanu în finalul postării sale.

viewscnt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *