Șeful Senatului și președinte al PLR transmite prin intermediul unei scrisori publice un apel către liberali și mai ales către foștii săi colegi din Partidul Național Liberal, prin care le solicită acestora să se disocieze imediat de Klaus Iohannis, cel pe care îl acuză că ”este un veleitar fără ideologie” și un personaj căruia nu i-a păsat de istoria PNL, potrivit unui comunicat de presă remis PSnews.ro.
De asemenea, Tăriceanu recunoaște că deși i-a fost un adversar extrem de puternic, Crin Antonescu, fostul șef al PNL, s-ar fi bătut pentru istoria acestui partid, în timp ce Klaus Iohannis a fost neinteresat de acest ”detaliu” (n.r.: istoria de 139 de ani a PNL).
În plus, șeful PLR consideră că este singurul candidat care îl poate învinge pe Victor Ponta în turul II al alegerilor prezidențiale, motivând că este prezidențiabilul cu cea mai mare experiență dintre toți cei 14 competitori înscriși în cursa pentru Cotroceni.
Iată apelul integral al lui Călin Popescu Tăriceanu:
”APEL CĂTRE LIBERALI
Dragi colegi liberali,
Mai sunt doar câteva zile până la ziua primului tur al alegerilor prezidențiale. Este evident pentru toată lumea că lupta pentru locul 2 se dă între mine și Klaus Iohannis. Nu este nici pe departe o luptă politică între două persoane, ci o luptă pentru viitoarea direcție pe care va merge România.
Cunoașteți cu toții că am avut relații inconsistente și, pe alocuri, tensionate cu Crin Antonescu. Asta nu mă împiedică să-l apreciez pentru recunoașterea greșelii de a-l fi promovat pe Klaus Iohannis în conducerea centrală a partidului și de a-l fi sprijinit involuntar să devină candidatul la președinție al PDL și nu al PNL.
Când am demisionat din PNL, pentru a înființa un nou partid care să salvgardeze liberalismul în România, unii colegi m-au etichetat în mod nedrept, deoarece nu m-au înțeles în acel moment. Astazi, aceiași colegi vin la mine sau își recunosc în public și regretă greșeala de a fi crezut în fuziunea cu PDL.
În ciuda faptului că ”marele partid” se numește PNL, identitatea sa liberală a dispărut sub forța și presiunea planurilor și oamenilor lui Traian Băsescu care l-au slujit și îl slujesc permanent.
Cu toate divergențele care ne despart, o spun deschis: Crin Antonescu s-ar fi bătut pentru PNL. Pe Klaus Iohannis acest ”detaliu” nu-l interesează. El este un veleitar fără ideologie, un ahtiat după funcții înalte. Când i s-au oferit funcții în Guvern alături de PSD, a acceptat fără rezerve, când i s-a oferit candidatura alături de Băsescu și echipa sa, a acceptat fără rezerve. În rarele sale apariții, am văzut cu toții cât de repede și cât de sârguincios a trecut de la tezele USL, la tezele și filozofia politică a lui Traian Băsescu și a PDL.
Dumnevoastră, prieteni liberali, ați militat activ și ați votat pentru demiterea Președintelui României cu ocazia Referendumului din 2012. Dacă îl veți susține pe Iohannis, vă renegați de o manieră compromițătoare propriile convingeri, deveniți aliații lui Băsescu, dar mai cu seamă vă veți situa împotriva celor 7,4 milioane de români care și-au pus speranța în Dumneavoastră. PNL nu trebuie să ajungă pentru Klaus Iohannis un simplu instrument al parvenirii sale politice și pe scara socială, ci trebuie să rămână partidul pentru care au luptat și s-au sacrificat mulți liberali de-a lungul istoriei sale de 139 de ani.
O țară întreagă a constatat lipsa sa de pregătire și de experiență politică, dar și anumite faţete ale activității sale care pun serios sub semnul îndoielii integritatea și onestitatea sa și pe care nu a reușit să le explice opiniei publice de o manieră convingătoare”, precizează Călin Popescu Tăriceanu.”
Tăriceanu: ”Sunt singurul care îl poate învinge pe Victor Ponta”
”Am spus-o și o repet cu toată convingerea: sunt singurul care-l poate invinge pe Ponta în turul 2. Liberalii merită să dea un președinte al României, în condițiile în care Klaus Iohannis este orice, dar nu este liberal. Iar în ipoteza greu credibilă că Iohannis, admiratorul filozifiei politice a lui Traian Băsescu, ar câștiga în turul 2, atunci ne-am găsi într-o situație total inacceptabilă: perpetuarea regimului Băsescu. Este unul dintre motivele pentru care vă cer sprijinul în turul întâi, dar nu singurul.
Ca și cum toate acestea n-ar fi fost suficiente, pe 18 noiembrie, deci, după turul 2 al alegerilor, ÎCCJ a programat verdictul final privind incompatibilitatea lui Klaus Iohannis. Scenariul ca să avem un președinte ales, declarat ulterior de Justiție în mod definitiv și irevocabil ca fiind incompatibil, ar fi nu doar o lovitură aplicată încercărilor de a curăța clasa politică, cât mai ales o sursă de haos, de instabilitate politică și un pretext pentru prelungirea mandatului lui Traian Băsescu.
Propaganda antiliberală, dirijată de la Cotroceni cu complicitatea interesată a lui Klaus Iohannis, încearcă să acrediteze ideea că mi-am depus candidatura pentru a-i netezi drumul spre Cotroceni lui Victor Ponta. Fals. Complet fals. Dezbaterile și lupta mea, în special după turul 1, vor demonstra fără echivoc diferențele programatice, de viziune și abordare între mine și candidatul PSD. Pentru turul 1 al alegerilor, principalul meu obiectiv este eliminarea democratică din competiție a celor trei candidați aflați sub tutela politică a lui Traian Băsescu: Iohannis, Udrea și Macovei.
În calitate de prim ministru și de președinte al Senatului am acumulat o experiență politică pe care nu le regăsiți la niciun alt candidat, am demonstrat echilibru și înțelepciune în momentele dificile din războiul lui Traian Băsescu împotriva PNL, am adus Țara la un nivel de prosperitate unic după Revoluție.
Dragi colegi liberali,
România trebuie să se refacă moral și instituțional după 10 ani de haos, arbitrar și dezbinare instituite și întreținute de Traian Băsescu. Pentru aceasta și pentru respectarea Constituției și a Legii România trebuie să aibă un președinte liberal.
Fac un apel la dumneavoastră să mă susțineți la votul din 2 noiembrie”, transmite Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, prin intermediul unei scrisori publice”.
cum sa nu lauda-ma gura ca iti dau friptura stai potolit ca nu ai nici o sansa sa ajungi in turul doi nici tu nici yohanis
Tu ajungi sigur in tur, al itzarilor evident, abramburico!
Este singurul candidat credibil şi cu experienţă şi are dreptate în cele
afirmate chiar dacă ne convine sau nu, in funcţie de preferinţele fiecăruia.
Soluţia Preşedinte Călin Popescu Tăriceanu din partea liberală , de dreapta şi un premier
de stânga Victor Ponta, cu majoritate parlamentară, este cea mai viabilă în acest moment
şi ar putea polariza în timp puterea şi opoziţia în jurul celor două mari partide.
Doamne ajută !
Ar fi trebuit să spuneți: Doamne ajută-mă şi dă-mi minte!
Soluția dvs e bună pentru proşti.
Ați auzit de struțo-cămila din scrierile lui Dimitrie Cantemir?
Tocmai asta vă doriți numai că struțul e un pîrlit care a lins picioarele cămilei iar cămila e de fapt o hienă băloasă.
Inteleg ca e vorba de Iohannis si PDL. Numai ca Iohannnis a lins si la PSD, si la PNL, si la FDGR, si la PDL, mai ales. Si mai aveti dreptate intr-un punct: Iohannis e cu adevarat o solutie pentru cei pe care-i definiti a fi prosti . Un parlit de primar de provincie, ca o hiena baloasa, lingand orice doar sa oarvina cumva.
Ia’ti parlitii tai, bucurestene””, si mai scuteste’ne de „capitalismul” tau de rahova/balaceanca! Apropos de lins, tu unde lingi, la tonta sau la presedinta Norvegiei?
Prostii, Tariceanu a tradat dreapta in 2007, lucrand subteran cu psd-ul si spoilind tara numai si numai de dragul puterii. Adevaratul IMPOSTOR este Tericeanu, pana si Vadim e mai credibil. Cand a primit shutul in dos de la pnl-isti, s-a aruncat in bratele psd-ului care l-au si rasplatit cu sefia senatului. Esta clar cu fundul in doua luntre si ne spune ca el este cel mai credibil ? ? ? Adevarul este ca nu-i decat un pampalau.
Nu mamir ca te numesti Nicolae…cu asemenea gandire probabil esti impotriva evolutiei…
ani buni am crezut in domnul Tariceanu. imi pare rau ca a devenit a cincea roata la caruta…PSD-ului.
Taricene,ai lins atata vreme ciolanele PSD-ului ca nu te mai spala Dambovita in veci.Cat despre minciuna ta ca vrei sa-l invingi pe Ponta,spunele-o altor fraieri.Directiva PLR pt alegatorii din teritoriu este sa-l voteze in turul II pe Ponta.Asa ca,mai lasa-ne!
Domnule Tariceanu , incearca sa te retragi , ca sa salvezi putina demnitate care ti-a ramas !
Sper ca si ieșiți la vot de tot vorbiți . nu stiu cați ani aveți dar daca ați fost reacord cu revoluția,si voi sunteți dintre cei care sunteti vinovați unde a ajuns romania,votați in pom cu sufletul nu cu partidul ori cu oamenii lu base,pt ca el a pus atâția candidați doare sa fie el ok dar sper ca nu mai
Daca in 1946,o fractiune liberala trada aliindu-se cu comunistii,acum Iuda se numeste tariceanu,pentru 30 de arginti(sefia senatului),acest individ josnic s-a aliat cu Ciuma Rosie(PSD)in speranta unui os de ros de la masa lui ponta.RUSINE
Este un apel foarte bine adresati persoanelor care inca mai cred in liberalism si isi dau seama ca singurul candidat cu aceste valori este DL.Tariceanu.
Asa cum ziceti voi ca este, Tariceanu ramane singura optiune viabila din oferta prezidentiala. Este singurul candidat care are un proiect politic de tara nu chestii copiate din cartea consilierului lui Basescu cum au Iohannis si Ponta . Inclusiv ca premier a placut mult romanilor. Cati alti politicieni se pot lauda cu acest lucru? Deci mai bine sa va ganditi inainte de a posta.
Domnule Tariceanu, v-am admirat pe vremea cand a-ti fost Prim”, dar acum sa veniti si sa spune-ti ca o sa-l bate-ti pe Ponta in turul doi,!
O sa-l bate-ti, inainte de turul doi, dar ,pe umar , șefu” am x% voturi ,le ai ,dar ce-mi dai?
Pleca-ti din politica cu demnitate.
Sa dam timpul pe repede inainte…repetitie generala!
http://www.aratarealitatea.ro/