Skip to content
Politică

Tăriceanu, atac dur la liberali: Un partid croit după stilul fostului președinte Băsescu

Copreședintele ALDE și actualul președinte al Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu a declarat că PNL devine din ce în ce mai mult un partid croit după stilul fostului președinte Traian Băsescu în ceea ce privește limbajul politic.

„Sigur că există, după cum ați constatat cu toții și la alegerile prezidențiale de anul trecut, un electorat liberal numeros, care are nevoie de o reprezentare corectă. Noi suntem deciși ca ALDE să fim singurul reprezentant al valorilor liberale din România după ce PNL s-a desistat (…), nemaivorbind de faptul că, în momentul de față, PNL devine din ce în ce mai mult un partid croit după stilul fostului președinte Băsescu în ceea ce privește limbajul politic, stilul de manifestare, atitudinea. Cred că experiențele nefaste prin care România a trecut în perioada Băsescu i-a determinat pe foarte mulți alegători să ia distanță de acest mod de a face politică — inconsecvență, minciună, jigniri. Toate aceste lucruri caracterizează, din păcate, PNL de astăzi care nu mai reprezintă sub nicio formă valorile liberale”, a afirmat miercuri Tăriceanu, la finalul Biroului Politic al ALDE.

În organizațiile mari se va stabili, potrivit lui Tăriceanu, un sistem de alegeri directe. Scopul principal, a subliniat copreședintele ALDE, este acela de a deveni a treia forță politică din România.

„Vom stabili în organizațiile mari un sistem de alegeri directe, un fel de alegeri primare, cum se numesc în SUA, unde fiecare membru al nostru va putea să voteze pe cei care vor deveni candidați pentru funcțiile eligibile în așa fel încât ei să aibă reprezentativitate și în același timp să dăm responsabilitate colegilor noștri membri de partid. Ambiția noastră este să reușim un rezultat care să ne instaleze definitiv ca a treia forță politică în această țară”, a arătat Tăriceanu, potrivit b1.ro.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *