Skip to content
Politică

Tăriceanu, atacuri furibunde la adresa lui Băsescu

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a lansat, vineri, o serie de atacuri furibunde la adresa fostului președinte Traian Băsescu, prin intermediul unui mesaj transmis pe pagina de Facebook.

Astfel, Tăriceanu a adus o clarificare referitoare la votul prin corespondență, după ce în presă au apărut numeroase declarații pe care șeful Senatului le-ar fi făcut în luna ianuarie, context în care Tăriceanu a transmis faptul că „Traian Băsescu şi colegii lui din PNL ar trebui să lase demagogia şi populismul. Nu foloseşte nimănui, nici măcar lor, să arunce în public minciuni, doar-doar vor reuşi să schimbe majorităţi parlamentare”

Totodată, președintele Senatului a subliniat faptul că „Traian Băsescu aparţine trecutului României şi trebuie să rămână acolo”.

„O clarificare necesară referitoare la votul prin corespondenţă

Am văzut zilele acestea vehiculate o serie de neadevăruri referitoare la declaraţii pe care le-aş fi făcut la finalul lui ianuarie, în cadrul unei dezbateri privind soluţiile pentru un acces mai facil la vot al românilor din străinătate, organizată de Ambasada Franţei în România şi de Centrul Regional Francofon de Cercetări Avansate în Ştiinţe Sociale (CEREFREA).

În primul rând, la această dezbatere am ridicat semne de întrebare privind posibile fraude care pot apărea în procesul de introducere a votului prin corespondenţă. Am afirmat că aşa cum s-a întâmplat şi în România în trecut, aşa s-ar putea întâmpla şi în diaspora în viitor. În România, din păcate, au existat multiple cazuri de cumpărare de voturi – prin chermeze organizate în campanie şi daruri oferite votanţilor. Românii îşi amintesc că un participant frecvent la astfel de chermeze – alături de personaje îndoielnice – a fost Traian Băsescu.

Am susţinut că modernizarea legii electorale trebuie însoţită de măsuri de prevenţie a unor astfel de situaţii, mai ales că în cazul votului prin corespondenţă astfel de fraude sunt mult mai greu de urmărit. De altfel, la acelaşi seminar, a fost invocată de către alţi participanţi experienţa unor democraţii, unde s-a constat că votul prin corespondenţă a fost însoţit de fraude. Sunt semne de întrebare legitime care ar trebui discutate civilizat, nu folosite în bătălia politică.

Aşa că şi Traian Băsescu şi colegii lui din PNL ar trebui să lase demagogia şi populismul. Nu foloseşte nimănui, nici măcar lor, să arunce în public minciuni, doar-doar vor reuşi să schimbe majorităţi parlamentare.

Traian Băsescu aparţine trecutului României şi trebuie să rămână acolo. Este un preşedinte care a făcut mult mai mult rău României, decât Nicolae Ceauşescu. Astăzi, România are nevoie de un cordon sanitar care să o separe de Traian Băsescu”, a fost mesajul transmis de Călin Popescu Tăriceanu pe pagina de socializare.

1 comentariu la “Tăriceanu, atacuri furibunde la adresa lui Băsescu

  1. în Germania sau în Franta, ca sa poti vota când nu te afli pe teritoriul tarii
    trebuie sa te înscri la consulate, astfel încât sa fie calibrate sectiile de votare, sa stie ce costuri implica; In U.E nu exista vot electronic , nici prin corespondenta.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *