Skip to content
Politică

Tăriceanu, critici dure la adresa lui Iohannis: Face gafe enorme!

infopuls.ro
" "

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, duminică seară,a lansat un atac dur la adresa președintelui României, Klaus Iohannis.

Astfel, acesta a declarat că şeful statului face „nişte gafe enorme” de câte ori iese la declaraţii în ultima perioadă şi intervine în actul justiţiei, arătând că există riscul de a declanşa o criză politică.

" "
" "

„Cred că preşedintele, de câte ori iese în ultima perioadă cu declaraţii în public, face nişte gafe enorme, ne demonstrează că nu vrea să respecte voinţa majoritară a cetăţenilor după alegeri, ne demonstrează că independenţa justiţiei este numai declarativ un obiectiv al domniei sale, că de fapt nu ţine cont de necesitatea păstrării independenţei justiţiei şi intervine în ceea ce este actul de justiţie, dând indicaţii procurorilor, cum am văzut nu demult. Probabil că este informat şi cu alte lucruri pe care noi nu le ştim. Este o imixtiune inacceptabilă şi preşedintele, după cum vedem, începe din ce în ce mai mult să treacă de limita Constituţiei. Trebuie să cântărească foarte bine pentru că eu cred că sunt consecinţe foarte grave pentru ceea ce înseamnă separaţia puterilor în stat, echilibrul puterilor în stat şi, în final, funcţionarea României ca un stat democratic care respectă drepturile individuale ale cetăţenilor”, a declarat Tăriceanu, la România Tv.
Mai mult, acesta a punctat că există riscul de a se declanşa o criză politică, făcând referire la scandalul Black Cube, potrivit Agerpres.ro

„Eu cred că, în momentul de faţă, suntem la începutul unei crize politice care se manifestă printr-o scădere a încrederii în instituţia prezidenţială. Aici nu pot să nu fac referire la recentul scandal Black Cube. Lucrul acesta ridică serioase semne de întrebare asupra modului în care funcţionează o serie de instituţii din România, care sunt legăturile dintre aceste instituţii şi obiectivele care ies din sfera de acţiune a unora dintre instituţii, în speţă a instituţiei prezidenţiale. Dacă lucrurile se vor dovedi că aşa sunt, ne dau cu totul şi cu totul o altă imagine asupra României, deci nu un stat de drept, ci, mai degrabă, un stat cu legături mafiote”, a susţinut Tăriceanu.

Întrebat dacă preşedintele Iohannis ar trebui să fie audiat în acest scandal, Călin Popescu Tăriceanu a spus: „Probabil că se va putea face lumină în acest dosar, dar stau să mă întreb: Cine să-l audieze?”

„Preşedintele este cel care numeşte conducerile tuturor parchetelor. Îmi imaginez cu dificultate cum se va putea realiza această anchetă la cel mai înalt nivel. Preşedintele pare să fie protejat, (…) cu toate că el ar trebui să fie în final respectuos faţă de lege. Preşedintele nu este între lege şi Dumnezeu”, a adăugat şeful Senatului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *