Skip to content
Politică

Tăriceanu despre cazul Microsoft: Mi se pare surprinzător că sunt mulţi miniştri ai Guvernului Boc

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, spune că cei nouă foşti miniştri vizaţi în dosarul în care DNA anchetează contractele Microsoft „trebuie să se bucure de prezumţia de nevinovăţie”, dar că i se pare „surprinzător” că în dosar sunt „foarte mulţi membri ai Cabinetului Boc”.

Tăriceanu a afirmat, sâmbătă, la Sinaia, că Guvernul a folosit în mod „fraudulos” licenţe deţinute de compania Microsoft şi că a trebuit să intre „în legalitate”, iar procurorii au obligaţia de a investiga dacă există „semne de întrebare asupra corectitudinii unor operaţiuni”.

„Întotdeauna când există suspiciuni care să ridice semne de întrebare asupra corectitudinii unor operaţiuni la nivel guvernamental procuratura are obligaţia să facă investigaţii şi în cazul în care găseşte elemente care să dovedească încălcarea legii să procedeze pe cale de consecinţă. (…) Acest dosar, din ceea ce ştiu eu, se referă la o situaţie foarte clară: Guvernul României, administraţia publică din România folosea în mod fraudulos, subliniez, în mod fraudulos, licenţe software şi în această situaţie firma Microsoft, care era proprietara licenţelor, a pus în întârziere Guvernul să plătească aceste licenţe. (…) Guvernul a trebuit să intre în legalitate şi să plătească contravaloarea acestor licenţe pe care le utiliza. De aici înainte ceea ce s-a întâmplat nu cunosc şi sigur că este de datoria procuraturii să investigheze şi e foarte bine că investighează”, a spus Tăriceanu.

Preşedintele Sernatului a precizat că, în opinia sa, este „surprinzător” faptul că în acest dosar sunt „foarte mulţi membri ai Cabinetului Boc”.

„Ceea ce remarc este că sunt foarte mulţi miniştri care sunt vizaţi. Eu nu ştiu dacă au vreo vină sau nu, până la proba contrarie trebuie să se bucure de prezumţia de nevinovăţie, dar mi se pare surprinzător faptul că sunt foarte mulţi membri ai cabinetului Boc”, a mai spus Călin Popescu Tăriceanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *