Skip to content
Politică

Tăriceanu, despre folosirea coloanei oficiale. Cu ce mașină se plimbă președintele Senatului

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a reafirmat, miercuri, că nu folosește în deplasările sale coloana oficială și că autoturismul pe care îl are în calitatea sa de al doilea om în stat este o Dacia Duster.

Nu folosesc coloana oficială. În general, folosesc chiar și o mașină care este probabil mai modestă decât cea care este alocată președintelui Senatului. Circul cu o Dacia Duster și nu simt nevoia în niciun fel, nici ca să dau mai mult contur funcției, pentru că nu acestea sunt elementele cu care o personalitate din conducerea statului ajunge să se impună în fața cetățenilor„, a spus Tăriceanu, după ședința Biroului permanent al Senatului.

El a precizat că în situații excepționale ar putea solicita coloana oficială, dar până în prezent nu a fost cazul. „Dacă există situații excepționale în care aș fi chemat de urgență de președintele statului sau la o intervenție de urgență, atunci sigur se poate să solicit acest lucru, ceea ce nu a fost cazul„, a adăugat Tăriceanu, potrivit unor surse citate de Romaniatv.net

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *