Skip to content
Politică

Tăriceanu, despre posibilitatea acuzării președintelui de înaltă trădare: Să nu coborâm dezbaterea politică foarte jos

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, afirmat, sâmbătă, că nu vrea să ”coboare dezbaterea politică foarte jos”, atunci când a fost întrebat de reporteri dacă în coaliția PSD-ALDE s-a discutat despre depunerea unei plângeri penale pentru înaltă trădare pe numele lui Klaus Iohannis, după ce șeful statului a anunțat că respinge din nou propunerea Liei Olguța Vasilescu pentru funcțiile de vicepremier și ministru al Dezvoltării Regionale.

„Am auzit tot felul de zvonuri la care nu am niciun fel de dorință de a răspunde, pentru ca să nu coborâm dezbaterea politică la un nivel foarte jos. Am luat notă de comunicarea făcută de președinte, de răspunsul, în speță, de refuzul domniei sale, și acest lucru sunt convins că va fi analizat de dna. prim-ministru care este responsabil de buna funcționare a Guvernului și de numirea și revocarea miniștrilor”, a declarat Tăriceanu.

Președintele Klaus Iohannis i-a transmis, joi, o scrisoare premierului Viorica Dăncilă, prin care anunță că respinge din nou propunerea Liei Olguța Vasilescu pentru funcția de vicepremier și pentru conducerea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

În scrisoarea adresată șefei Guvernului, președintele menționează că Olguța Vasilescu ”nu are pregătirea de specialitate necesară în niciunul dintre domeniile care fac obiectul de activitate al ministerului pentru care este propusă”. De asemenea, șeful statului precizează că aceasta nu este potrivită pentru a ocupa funcția de vicepremier și ministru al Dezvoltării și din cauza declarațiilor controversate, atacurilor la persoană virulente, limbajului folosit în comunicările publice și presiunilor asupra justiției.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *