Skip to content
Politică

Tăriceanu: ”După o sticlă de whisky, dl. Băsescu nu ar putea să ne dezvăluie cine este ofițer acoperit”

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a lansat, în cadrul unui interviu acordat jurnaliștilor de la Gândul, un nou atac la adresa șefului statului, Traian Băsescu, după ce acesta din urmă a precizat despre Victor Ponta că este ofițer acoperit.

”Consider că e o diversiune care are drept scop deturnarea atenţiei publicului de la esenţa campaniei. Dacă preşedintele ştia aceste lucruri de ce le-a făcut cunoscute abia acum. Avea obligaţia să facă publice, să le sesizeze deîndată ce le afla. Nu e admisibil să le ţină ascunse şi să facă un şantaj. Eu am îndoieli pentru că nu a produs dovezi”, a precizat Tăriceanu.

”Am discutat cu domnul Harnagea (n.r.: fost șef al SIE). Mi-a zis că aceste chestiuni sunt secrete de stat şi nu poate să le divulge. Eu privesc această chestiune sub aspectul grav al securităţii statului. Creează o vulnerabilitate. Dl Băsescu după o sticlă de whisky nu ar putea să ne dezvăluie că şi alte persoane au fost ofiţeri acoperiţi. E o iresponsabilitate”, a mai adăugat Tăriceanu.

Întrebat ce poziție ar avea dacă ar primi dovezi că Ponta era ofițer acoperit, prezidențiabul PLR a explicat următoarele: ”O chestiune e cea politică, alta e aspectul moral şi filosofic. Eu îmi pun o problemă când aflu că există o imixtiunea serviciilor secrete în viaţa publică. Dar nu e corect să mă raportez la numele lui, în condiţiile în care actualul preşedinte lansează o acuzaţie şi nu produce probe. Pentru mine şi majoritatea românilor declaraţiile preşedintelui nu mai reprezintă o surpriză. Nu e rolul meu să-l acuz sau să îl apăr pe dl Ponta. E obligaţia fiecăruia să respecte legea. Aş dori despre toţi candidaţii să ştiu dacă sunt în situaţie de incompatibilitate.”

2 comentarii la “Tăriceanu: ”După o sticlă de whisky, dl. Băsescu nu ar putea să ne dezvăluie cine este ofițer acoperit”

  1. Nimeni nu ar trebui sa mai asculte declaratiile facute de o persoana instabila si posibil sub influenta bauturilor alcoolice. Basescu si-a pierdut de foarte mult timp credibilitatea. Lumea s-a saturat de aparitiile sale si de chestiile pe care le spune unele neavand nici un sens.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *