Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a vorbit luni, într-o conferinţă de presă, despre ridicarea imunităţii senatorilor implicaţi în dosarul Microsoft şi despre termenul fixat de Senat pentru o decizie în acest sens.
Tăriceanu este de părere că Senatul nu a împiedicat cu nimic ancheta DNA, o decizie urmând a fi luată după verificarea documentelor trimise de procurorii implicaţi în acest dosar.
„Documentele au fost trimise comisiei juridice pentru a analiza cele peste 1000 de pagini de documente. În momentul în care comisia îşi termină treaba vom pune la dispoziţie senatorilor acel raport şi apoi vom lua o decizie. Această decizie nu putea fi luată într-o săptămână, din acest motiv avem un termen stablit de 15 zile”, a declarat preşedintele Senatului, Călin-Popescu Tăriceanu.
Câteva informații-cheie pentru a descifra cazul Gavriș. Șantajul USR la ministrul Bode
STS, precizări care scot la lumină erorile din campania de vaccinare. Platforma, „pusă în producție” pe 28 decembrie, dată la care Guvernul anunța că e „operațională”
Injectați cu ser fiziologic în loc de vaccin. Dr. Radu Țincu: O eroare medicală impardonabilă!
Scandal la ONU: Fost ministru în Guvernul Cioloș, acuzat de rasism și discriminare
O nouă ședință tensionată a coaliției de guvernare. Temele „fierbinți” care au încins spiritele în interior
Deasemenea, Tăriceanu consideră că Senatul nu trebuie să se joace cu libertatea oamenilor şi cu carierele oamenilor politici.
„Nu cred că este normal să ne jucam cu libertatea oamenilor, iar din acest motiv vom verifica toate documentele pentru a lua o decizie în cunoştinţa de cauză. Sunt numeroase cazuri de foşti miniştri sau miniştri în funcţie, oamenii care şi-au distrus cariera politica, iar apoi instanţa a decis neînceperea urmăririi penale”, a mai spus Tăriceanu.