Skip to content
Politică

Tăriceanu iese la atac: DNA, instituţie scăpată de sub orice control civil!

stirimondene.eu

Preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu invitat duminică seara la postul de televiziune B1 TV, a făcut o serie de afirmații controversate.

Astfel, acesta a declarat că sunt procurori care au ”carenţe de comportament şi morală” şi că ”derapajele şi abuzurile pe care le vedem” sunt cauzate de ”excesul de putere”.

„România să fie o ţară liberă şi democratică, în care cetăţenii să fie apăraţi de instituţiile statului şi nu să fie terorizaţi sau abuzaţi aşa cum am văzut în ultima vreme. Apar la suprafaţă lucruri extrem de grave, pe care cei care stau să manifesteze nu le văd. Procurori care procedează de ca şi cum ţara ar fi a lor şi pentru ei nu există lege, nu există nimic, nu există decât bunul plac. Avem cazul de la Prahova, avem cazul de la Constanţa, avem după aceea un lucru foarte grav, protocoalele secrete dintre DNA şi SRI, care au fost recunoscute de directorul SRI. (…) Doamna Kovesi ne minte în faţă şi ne spune că aceste protocoale nu au existat”, a declarat preşedintele Senatului.

Mai mult, Tăriceanu a criticat modul în care unii dintre procurori îşi desfăşoară activitatea, acuzând un „excex de putere”.

„DNA este o instituţie scăpată de sub orice control civil. Procurorii, după cum vedem, nu sunt nişte sfinţi care vin să aplice legea. Sunt unii care au nişte carenţe de comportament, de judecată, de morală, grave de tot. Cum putem să avem încredere oarbă în aceste instituţii. Derapajele şi abuzurile pe care le vedem sunt tocmai rezultatul unui fenomen pe care l-am semnalat şi pe care unii nu vor să îl înţeleagă. O să-l înţeleagă atunci când vor fi ei înşişi victimile abuzurilor. Este vorba de excesul de putere, este vorba de o corupţie pe care ţi-o dă puterea nelimitată”, a mai spus Tăriceanu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *