Skip to content
Politică

Tăriceanu îi ia partea lui Dăncilă: Denotă o fază de nebunie

Liderul partidului ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, și-a arătat susținerea față de premierul dat de Partidul Social Democrat, Viorica Dăncilă, după ce președintele Partidului Național Liberal a depus pe numele acesteia o plângere penală pentru ”înaltă trădare”.

Mai exact, șeful Senatului a declarat joi seara că acțiunea lui Ludovic Orban este ”un demers deliberat”, dar care ”denotă o fază de nebunie”, și că face parte dintr-un plan alcătuit minuțios.

”Evident că este un demers deliberat din partea liderului PNL. Acum, sigur, nu mă pot abţine să îmi pun întrebarea: care este resortul acestui demers? Este rezultatul limitelor de gândire pe care le are – şi aşa crede că se duce acţiunea în politică -, este o componentă care denotă o fază de nebunie, în momentul în care mintea îţi derapează grav, sau este, poate, o acţiune care face parte dintr-un plan bine alcătuit”, a subliniat Călin Popescu Tăriceanu, conform News.ro.

În plus, Tăriceanu consideră că plângerea penală vizează ”o serie de opţiuni politice” ale Guvernului şi premierului.

”Plângerea lui Orban se referă la o serie de opţiuni politice pe care primul ministru şi Guvernul care îl conduce le-a luat, opţiuni politice care nici măcar nu sunt cu adevărat nişte opţiuni. Memorandumul la care aţi făcut referire în legătură cu mutarea ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim, am văzut memorandumul şi pot să vă spun numai în principiu fără să vă dau detaliile,  porneşte de la ideea necesităţii unei evaluări, a unei analize asupra oportunităţii mutării ambasadei”, a mai spus liderul ALDE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *