Skip to content
Politică

Tăriceanu, anunț-cheie în privința situației TVR

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, marți, că a strâns semnăturile pentru propunerea sa legislativă privind intrarea TVR în insolvenţă.

„Astăzi (marţi – n.r.) am strâns semnăturile pe proiect (privind insolvenţa TVR – n.r.), am avut o discuţie şi cu colegii din PSD, şi cu domnul Dragnea. Dânşii aşteptau ca aceste propuneri să fie discutate împreună cu propunerea avansată de PSD, de modificare a Legii 41 de funcţionare a TVR, care, în principal, se axează pe separarea funcţiilor de preşedinte şi director general”, a precizat Tăriceanu.

El a explicat că, pentru uşurarea procedurilor, ar fi de acord cu acest lucru, în cazul în care raportul Comisiei de cultură a Camerei Deputaţilor de respingere a proiectului PSD de separarea a celor două funcţii va fi retrimis de către plen la comisie.

„Propunerea de introducere a procedurii de insolvenţă la TVR nu are legătură cu proiectul de lege deja depus (al PSD – n.r.), dar, sigur, pentru uşurarea procedurilor, pot să am în vedere, nu mă deranjează să discutăm împreună la comisiile de specialitate această propunere. Ceea ce ştiu eu este că astăzi propunerea de separare a funcţiilor de preşedinte de cea de director general a fost respinsă la Comisia de cultură de la Camera Deputaţilor. Urmează ca mâine, cel mai probabil, să depun această iniţiativă, fie sub forma unor amendamente la Legea 41 sau ca proiect complet separat, urmând să intre în discuţie dacă plenul Camerei Deputaţilor hotărăşte că propunerea respinsă să fie retrimisă la comisie”, a mai precizat Tăriceanu, potrivit agerpres.ro. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *