TAROM anunţă, joi, că nu vor exista perturbări ale activităţii după 1 decembrie, iar conducerea companiei precizează că a pregătit un Memoriu fundamentat pentru a solicita exceptarea de la prevederile Legii nr. 296/2023. ”Nu avem îndoieli că, dacă vor fi aprobate excepţii, TAROM se va regăsi pe această listă”, a transmis managerul general al TAROM, Bogdan Popescu.
”Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române – TAROM comunică faptul că toate operaţiunile sale, inclusiv cele principale cu derulare prin flota, respectiv serviciile de operare curse spre toate destinaţiile, vor continua să se deruleze în condiţii normale, data de 1 decembrie marcând momentul de sărbătoare naţională pentru toţi românii, inclusiv pentru angajaţii TAROM”, a transmis, joi, companmia, într-un comunicat de presă.
Potrivit documentului citat, ”TAROM, în calitate de companie deţinută de statul român, salută intenţia legiuitorului de a stopa risipa bugetară şi acţionează în mod firesc pentru susţinerea intereselor statului român de a administra o afacere competitivă în plan concurenţial, inclusiv prin proceduri legale care să conducă la exceptarea TAROM de la anumite prevederi ale legii anterior menţionate”.
“Consiliul de Administraţie al TAROM a avizat, încă din 20 octombrie, Memoriul de exceptare care a fost transmis şi se află în procedură firească de aprobare în Adunarea Generală a Acţionarilor. Înţelegem dorinţa expansivă de comunicare şi acţiunea Sindicatului Unit Tarom de a depune propriul Memoriu, în paralel cu cel depus la Ministerul Transporturilor şi fundamentat oficial direct de către companie, pentru că anumite prevederi ale legii care vizeaza îndeosebi autorităţile şi instituţiile publice pot avea un altfel de efect asupra companiilor de stat care acţionează efectiv în pieţe concurenţiale”, a declarat Bogdan Popescu, directorul general al TAROM
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News