TAROM nu va mai zbura la Londra. A vândut sloturile de pe Heathrow către Qatar Airways

Sursă foto: tarom.ro

O veste proastă vine de la TAROM, care șterge de pe listă o destinație importantă: aeroportul Heathrow din Londra. Zvonul circulase cu insistență și în februarie, dar în cele din urmă s-a renunțat la idee. Acum, boardingpass.ro anunță că TAROM a vândut sloturile de aterizare și decolare de pe Heathrow companiei Qatar Airways.

Vânzarea ar fi avut loc la 14 august, dar valoarea nu este cunoscută, precizează sursa citată. Este vorba despre 14 sloturi săptămânale.

Transportatorul aerian naţional estima, în iulie, un profit net de 278,53 milioane lei în acest an, de la pierderi de 99,47 milioane lei în 2023, scria News.ro.

Ultimul an în care compania aeriană a înregistrat profit a fost 2007, după cum arată datele raportate Ministerului de Finanţe.

Tarom şi-a bugetat venituri totale de 2,333 miliarde lei şi cheltuieli totale de 2,054 miliarde lei, pentru acest an.

În plus, Tarom anunța că vrea să înceteze operaţiunile pe anumite rute, în acest an, şi să valorifice participaţiile deţinute la societăţile Globe Ground şi RFS.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: