Skip to content
Politică

Tatăl în închisoare, fiul la butoane. Afacerile familiei Cocoș încă merg

reporterntv.ro

Tatăl (Dorin) a intrat în închisoare, dar fiul (Alin) continuă să se afle la butoane. Afacerile familiei Cocoș merg mai departe, în ciuda condamnării definitive și cu executare a seniorului în dosarul „Microsoft” (lotul restrâns).

Alin Cocoș (fiul vitreg al Elenei Udrea) și Anca Dinu (sora lui Dorin Cocoș) au înfiinţat, la sfârşitul anului trecut, o firmă care activează în domeniul restaurantelor şi al cafenelelor. Informaţia a fost publicată, de curând, în Monitorul Oficial al României, şi arată că acţionarii noii companii nu au dorit să utilizeze drept sediu social niciuna din proprietăţile pe care familia Cocoş le deţine, ci sediul avocatului care i-a reprezentat pe aceştia în dosarele ANRP în care sunt cercetaţi, scrie Jurnalul Național.

Această nouă afacere vine la scurt timp după ce Anca Dinu, prin firmele ei, a fost „exclusă” din rândurile furnizorilor de materiale sanitare pentru spitalele din România, afacere ce a depăşit 103 milioane de euro, chiar şi după ce Alin Cocoş hotărâse să-şi lichideze compania care activa în București.

Potrivit unei notificări de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), în data de 4 noiembrie 2015, Alin Cocoş şi Anca Dinu au decis să se asocieze şi să înfiinţeze o societate comercială având ca obiect de activitate „restaurantele”. Atât afacerea, cât şi denumirea companiei aruncă un aer conspirativ asupra acestei operaţiuni. Firma se numeşte SC Klandestin Public Caffe SRL și are un capital social de 200 de lei, împărţit în mod egal între fiul şi sora lui Dorin Cocoş. Anca Dinu a fost numită, chiar de la înfiinţare, administratorul companiei, pe termen nelimitat.

Sediul social al acestei companii nu se află la niciunul dintre domiciliile celor doi acţionari sau la al altor societăţi pe care aceştia le-au deţinut în trecut. Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, SC Klandestin Public Caffe SRL funcţionează, din punct de vedere administrativ, la aceeaşi adresă unde îşi desfăşoară activitatea Cabinetul de Avocatură Răzvan Teodorescu. Avocatul Teodorescu este nimeni altul decât apărătorul lui Dorin şi al lui Alin Cocoş în dosarul în care au fost trimişi în judecată pentru fraudele de la ANRP (speța Bica 2) şi cel care i-a reprezentat, totodată, la Curtea Constituţională a României (CCR), după ce inculpaţii ridicaseră o excepţie de neconstituţionalitate.

Citiți AICI mai multe detalii.

 

1 comentariu la “Tatăl în închisoare, fiul la butoane. Afacerile familiei Cocoș încă merg

  1. Da este ceva cu corve care îşi petrec întâmplător timpul prin cluburi în week end si celelalte zile. Unde să se ducă. La muncă pe ogor. Si asta merge foarte bine în România banqeting-urile. Si această firmă se vrea o firmă a altor firme si pub-uri clandestine unde degeaba se zice că e lege si nu se fumează că se fumează la greu sau baruri de târfe ale hotelurilor unele si minore. Întrebați-o pe Ioana Zăvoranu, dacă tot stă pe la hotel sigur stie mai multe cum merg lucrurile

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *