Peste 500 de taximetrişti protestează miercuri, în intervalul orar 9:00 – 14:00, în Piaţa Constituţiei şi Piaţa Victoriei, solicitând o serie de modificări legislative privind transportul în regim de taxi şi transportul alternativ, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele Asociaţiei Pentru Drepturile Taximetriştilor Independenţi (ADTI), Radu Viorel.
Potrivit acestuia, taximetriştii vor rămâne în stradă pe termen nelimitat, dacă nu vor fi efectuate modificările legislative.
„Presupunem că vor fi între 500 şi 800 de taxiuri în Piaţa Constituţiei. La ora 12:30 mergem din nou la Guvern, unde vom avea o nouă rundă de discuţii despre reglementarea transportului alternativ şi a modificării Legii 38 privind transportul de persoane în regim de taxi şi închiriere. Totodată, vom solicita creşterea vechimii autoturismelor taxi, de la 10 la 15 ani, deoarece operatorii de transport nu-şi mai pot cumpăra alte maşini noi, venind după o criză economică. Dacă nu vor fi făcute modificările legislative, nu avem altă variantă decât să rămânem în stradă pe termen nelimitat. Pe lângă modificările pe care le cer transportatorii la serviciile de transport, cea mai mare problemă a taximetriştilor şi a operatorilor de transport în general este cea de număr. Acolo sunt nelimitate şi vreau să vă spun că sunt câtă fază şi câtă iarbă. Nu există niciun control, e ceva ireal. În spatele acestor aplicaţii sunt nişte fonduri de investiţii care îşi permit orice. Aceste fonduri de investiţii au în portofoliu miliarde. Ei îşi permit să facă orice, oricând, oriunde. Piaţa locală este sub asediu. Deci, nu mai este vorba că cineva are ceva cu multinaţionala, cu corporatismul. Piaţa locală va cădea, dacă Guvernul şi legiuitorii nu vor lua măsuri”, a susţinut Radu Viorel.
Potrivit acestuia, politicul nu a ţinut cont că există o lege privind transportul de persoane, transportul public şi a dat o lege paralelă care face acelaşi lucru, dar cu condiţii, „mult mai relaxate şi mult mai libere decât la taxi”.
„Noi, fiind transport public local, ne aflăm sub autoritatea locală. Trebuie să ne asigure un mod de viaţă real, în sensul de a ne recupera investiţia, de a efectua transportul de persoane în condiţii legale. Ori, avem un concurent în piaţă care este la liber şi el poate să aducă maşini din toată România. Treaba este foarte, foarte gravă. Guvernul Dăncilă a greşit când a legiferat aşa ceva. Atenţie, nu ne face un cadou. Noi suntem prestatori şi executanţi ai acestui serviciu. Suntem operatori de transport care, sub protecţia unei legi, am făcut nişte investiţii. La volanul unui taxi stă un şofer. Şoferul are în spate o soţie, copii, şcoală, întreţinere. Adică nu este un cadou pe care-l face, este o problemă socială. Toţi oamenii ăştia rămân fără servicii”, a adăugat preşedintele ADTI.
Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei Capitalei, adunarea publică de miercuri, 7 februarie, este organizată de Asociaţia Şoferilor de Taxi Bucureşti-Ilfov.
Reprezentanţii Asociaţiei Şoferilor de Taxi Bucureşti – Ilfov solicită respectarea art. 6 din Legea 204/2019 cu privire la fiscalizarea curselor şi comisioanelor printr-o entitate fiscală înregistrată la ONRC cu suspendarea avizului tehnic până la intrarea în legalitate, precum şi limitarea copiilor conforme, pe criterii similare cu cele aplicate serviciului de taximetrie, având ca rezultat protejarea calităţii vieţii şi aerului, aglomerării traficului şi poluarea din marile oraşe.
De asemenea, taximetriştii cer eliminarea posibilităţii de emitere a copiei conforme pentru auto deţinute de operatori cu contract de comodat sau închiriere, ridicarea pragului de autorizare la vechimea maşinii, minim E6, interzicerea colantării sau aplicarea regulamentelor locale cu privire la reclame, pe autoturisme la platformele digitale, precum şi eliminarea „tarifului dinamic”, potrivit recomandărilor de la Consiliul Concurenţei cu privire la practicile înşelătoare.
Autor
-
Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News