Skip to content
Internațional

Teheranul asigură că Washingtonul i-a cerut „să se răzbune proporţional”, după asasinarea lui Soleimani

PSNews.ro

Iranul a asigurat că Statele Unite i-au cerut să „să răzbune proporţional” după asasinarea de vineri, într-un raid american, a generalului iranian Qassem Soleimani, arhitectul strategiei iraniene în Orientul Mijlociu, relatează afp, citată de news.ro.

Elveţia, care reprezintă interesele SUA în Iran în absenţa relaţiilor diplomatice între cele două ţări, a afirmat vineri că reprezentantul său a „transmis un mesaj cu care SUA l-au însărcinat să-l înmâneze Iranului”, fără a preciza ceea ce conţine.

În apropiere de aeroportul din Bagdad, un atac cu dronă americană l-a ucis pe Soleimani, şeful Forţei Qods a Gardienilor Revoluţiei, însărcinată cu operaţiunile externe ale Iranului, şi pe Abou Mehdi al-Mouhandis, omul Iranului în Irak.

Citat vineri seară de site-ul televiziunii de stat iraniene, contraamiralul Ali Fadavi, comandantul-şef adjunct al Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a Iranului, a afirmat că Washingtonul i-a transmis „dacă vreţi să vă răzbunaţi, răzbunaţi-vă proporţional cu ce am făcut noi”.

Americanii nu sunt în poziţia de a „decide” răspunsul Iranului şi „trebuie să se aştepte la o răzbunare dură. Această răzbunare nu se limitează la Iran”, a spus el, asigurând că aliaţii Iranului din Orientul Mijlociu sunt „pregătiţi să concretizeze această răzbunare”.

Contraamiralul nu a precizat în ce fel SUA au comunicat acest mesaj Iranului.

Însă în afară de Elveţia, ministrul iranian al Afacerilor Externe, Mohammed Javad Zarif a declarat că „emisarul elveţian a transmis un mesaj ridicol de la americani” vineri.

Emisarul elveţian „a primit un răspuns ferm scris (din partea Iranului) la această scrisoare îndrăzneaţă a americanilor”, a indicat Zarif.

Teheran a promis „o răzbunare dură într-un loc şi la momentul potrivit” pentru moartea lui Soleimani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *