Skip to content
Puterea Știrilor Video

„Tehnocrat, plăcut, chiar carismatic, rezervat, dar bine informat”: cum este descris în PNL cel mai probabil candidat la prezidențialele din 2024

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Dacă domnul Ciucă va confirma și va reuși să se impună și în PNL, atunci cred că avem un candidat care pleacă cu prima șansă la alegerile prezidențiale din 2024, este de părere liberalul Daniel Fenechiu. Invitat în studioul Puterea Știrilor, senatorul PNL a detaliat și atuurile pe care Ciucă le-ar avea într-o confruntare cu un alt candidat, acesta menționând „printre altele, și „tehnocrat, plăcut, chiar carismatic, rezervat, dar bine informat”.

„Domnul Nicolae Ciucă poate fi candidatul PNL la alegerile prezidențiale, cu siguranță. Este un lider politic venit dintr-o zonă tehnocrată, din zona armatei. Este un om care și-a demonstrat capabilitățile și capacitățile în domeniul în care a activat. Să nu uităm că domnul Ciucă a ajuns destul de tânăr la gradul de general, are o carieră lăudată și apreciată, a fost promovat ca Șef de Stat Major, ulterior ministrul Apărării Naționale, apreciat de toți miniștrii cu care a lucrat, atât de domnul Orban, cât și de domnul Florin Cîțu. A fost prim-ministru interimar în momentul în care domnul Orban și-a dat demisia în 2020, beneficiază de o foarte mare susținere.

S-a pus întrebarea la un moment dat ce facem că premierul Ciucă nu are carismă. Și eu am intrat în jocul ăsta pentru că la acel moment nici mie nu mi s-a părut foarte carismatic. Inițial, am avut și eu niște rezerve la adresa carismei domnului Ciucă, însă, într-un timp relativ scurt, am avut ocazia să constat că Ciucă este un tip chiar plăcut, un tip care înțelege lucrurile, care chiar are carismă. Faptul că el vine din zona militară, că este un tip destul de rezervat, face ca anumite lucruri să se vadă puțin mai greu. De la întâlnire la întâlnire constat că domnul Ciucă stăpânește destul de bine problematica pe care trebuie să o îndeplinească. Este un lider politic informat. Un mare avantaje pe care îl are: vorbește puțin și se ține de lucrurile pe care le spune. Dacă va confirma, cu siguranță că Nicolae Ciucă poate fi  candidatul PNL la alegerile prezidențiale. Eu spun că e prematur, dar totodată spun că în momentul de față, în topul preferințelor, se situează domnul Ciucă și cred că, dacă lucrurile vor evolua în sensul în care ne dorim și domnul Ciucă va reuși să se impună și în PNL, atunci cred că avem un candidat care pleacă cu prima șansă la alegerile din 2024”, a declarat senatorul PNL Daniel Fenechiu, la Puterea Știrilor.

„Avem cel puțin 4 opțiuni pentru Cotroceni”

Amintim că prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a dezvăluit recent că liberalii au în acest moment 4 nume pe lista posibililor candidați la alegerile prezidențiale din 2024. ”E devreme să discutăm. Iohannis e un lider respectat la nivel european, un lider care ajută foarte mult România. Avem un președinte perfect functional.

PNL va căuta o soluție. Cert e că va avea candidat. Avem cel puțin 4 opțiuni pentru Cotroceni. Sunt oameni respectați. Cred că PNL e capabil să vină cu un candidat extrem de bun, care în turul 2 să bată un candidat de stânga. Nu știu care va fi decizia PNL, dar recomandarea mea e să aibă candidat propriu și eu garantez intrarea în turul 2”, a precizat Rareș Bogdan.

Scenariul „care nu poate fi ignorat”

Invitat în studioul Puterea Știrilor, politologul Remus Ștefureac, director INSCOP Rsearch, a precizat că nu este exclus ca PNL și PSD, cele două partide aflate în prezent la guvernare, să aibă un candidat comun la alegerile prezidențiale din 2022. „Un tandem PNL-PSD: domnul Nicolae Ciucă să fie candidatul la Cotroceni, iar domnul Marcel Ciolacu să fie premierul. Sau invers. Scenariile pot fi diverse, dar acesta este un scenariu care nu poate fi ignorat și care, evident, ar avea șanse importante”, este de părere politologul

DETALII AICI: Scenariul „care nu poate fi ignorat” la alegerile prezidențiale din 2024. Tandemul care „ar avea șanse importante de câștig”

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *