Skip to content
Sănătate

Tehnologia vaccinului bazat pe ARNm va putea revoluționa și tratamentul cancerului

Twitter

Profesorul universitar dr. Thomas Seufferlein, președintele „Deutsche Krebsgesellschaft”, Societatea germană a cancerului, medic reputat și șef de clinică universitară în orașul Ulm a declarat pentru cotidianul Bild că anul 2022 poate aduce admiterea pentru tratament a primului vaccin împotriva cancerului.

Este vorba despre apariția apropiată a primelor vaccinuri terapeutice pentru combaterea unor tumori deja existente. Prin tehnologia ARN mesager pot fi astfel dezvoltate vaccinuri personalizate, bazate pe tumori individuale, capabile a le combate cu succes. Tehnologia ARN mesager sau ARNm nu este nouă. Ea a ajuns să constituie pentru unii chiar și un motiv de a refuza vaccinarea anti SarsCov2. Tehnologia ultra modernă e controversată doar pentru necunoscători și o parte a publicului din întreaga lume, care, confruntat cu pandemia, nu a auzit de ea și poate nu are încă competența să priceapă despre ce este vorba, notează b1tv.ro.

Cercetătorii din întreaga lume au pariat pe tehnologia ARN mesager timp de decenii iar acum aceste pariuri dau roade și nu doar în combaterea coronavirusului. Firma germană Biontech, care împreună cu gigantul farmaceutic american Pfizer a produs vaccinul anti Covid19, testează într-o fază avansată (studiu de fază a II.) vaccinuri împotriva cancerului de piele și cel al intestinului gros. Firma americană Moderna, producătoare și ea a unui vaccin împotriva virusului SarsCov2, lucrează separat la patru asemenea noi vaccinuri, bazate pe ARNm. Aceste vaccinuri, care odată apărute nu vor preveni cancerul ci îl vor trata, constituie o adevărată revoluție pentru un tratament adecvat, croit pe specificitatea diferitelor tipuri de tumori. În nici un alt domeniu medical știința nu a progresat atât de convingător ca și în studiul cancerului, a declarat prof. Seufferlein, adăugând: „Datele studiilor asupra vaccinurilor ARN mesager împotriva cancerului de piele pigmentat în negru sunt cu adevărat impresionante. La atare situație, o admitere pe piață ar putea avea loc deja anul viitor.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *