Skip to content
Politică

Teme fierbiți riscă să dianamiteze alianța USR-PLUS. Reproșuri dure pentru Cioloș și legătura cu referendumul pe justiție

INQUAM Photos / Octav Ganea

PSnews.ro vă prezintă, în rândurile ce urmează, culisele unor discuții aprinse din interiorul celei mai noi alianțe politice: Alianța 2020 USR-PLUS.

Astfel, cu doar câteva zile înainte de unul dintre cele mai așteptate momente ale acestui an, alegerile europarlamentare, neînțelegerile între USR și PLUS par a se accentua, iar o ruptură între cele două formațiuni politice chiar imediat după rezultate pare a fi inevitabilă.

Surse politice ne-au dezvăluit că USR-iștii sunt din ce în ce mai nemulțumiți de felul în care Dacian Cioloș se poziționează pe anumite teme, iar la diverse întâlniri private aceștia susțin că decizia de a se alia cu fostul premier tehnocrat a fost una neinspirată. Totodată, USR-iștii îl acuză pe Cioloș că se folosește de imaginea partidului pentru a transmite mesaje cu care formațiunea politică la conducerea căreia se află Dan Barna nu este de acord.

Sursele noastre ne-au declarat că o altă nemulțumire iscată în rândurile USR-iștilor este legată de poza făcută de președintele PLUS, Dacian Cioloș, cu președintele Franței, Emmanuel Macron, la Sibiu. Concret: USR-iști nu au văzut cu ochi buni faptul că Dacian Cioloș s-a întâlnit cu președintele Franței, fără însă să îl invite și pe Dan Barna, ”aliatul său de campanie”.

USR nu îl susține pe Cioloș la alegerile prezidențiale

Deși se dorea a fi o uniune a opoziției, care să sprijine un candidat unic la alegerile prezidențiale, ultimele declarații ale lui Dacian Cioloș arată mai degrabă a sciziune. Dacian Cioloş este decis să candideze la alegerile prezidenţiale şi speră ca legătura politică cu USR să nu se rezume doar la alegerile europarlamentare, unde cele două partide merg pe liste comune, ci să beneficieze de sprijinul USR şi pentru cursa prezidenţială.

Însă, potrivit surselor noastre, Dan Barna exclude o astfel de variantă: Uniunea Salvaţi România vrea să meargă cu un candidat propriu pentru Cotroceni, iar numele lui ar fi nimeni altul decât cel al fostei şefe a DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Referendumul pe justiție inițiat de președintele Klaus Iohannis, ce va avea loc pe 26 mai, în aceeași zi cu alegerile europarlamentare, este o altă temă ce provoacă discuții aprinse în cadrul Alianței 2020.

Concret: mai multe voci din USR susțin că președintele Klaus Iohannis ar fi făcut acest referendum pentru PNL. În acest caz, USR-iști iau în calcul să rămână moderați pe acest subiect și să nu mai promoveze referendumul pe justiție. La întâlnirile private pe care le au, USR-iști susțin că inițiativa lor „Fără Penali în funcții publice”, a fost făcută înaintea anunțului președintelui României de a iniția un referendum pe justiție, și că aceștia ar trebui să se concentreze mai mult pe promovarea demersului lor.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *