Skip to content
Sport Știri

Tenis: Termenii de politeţe ”domnişoară şi doamnă” pentru jucătoare au dispărut de la Wimbledon

sportpark.md

Tradiţionalii termeni de politeţe utilizaţi pentru jucătoare (doamnă, domnişoară), în funcţie de statutul marital, nu s-au mai auzit începând de luni la turneul pe iarbă de la Wimbledon la finele fiecărui ghem, set şi meci, ca urmare a unei decizii a organizatorilor, scrie agerpres.ro.
Arbitrii de scaun au renunţat în acest an la formulele ”ghem, domnişoara…” sau ”ghem, set şi meci, doamna …”.

Britanica Heather Watson a salutat decizia de a renunţa la vechea tradiţie: ”Egalitatea este întotdeauna bună”.

Sârbul Novak Djokovic, nr. 1 ATP, a regretat însă dispariţia acestei uzanţe: ‘‘Cred că această tradiţie era foarte unică şi foarte specială. Cred că a fost ceva frumos. Cu siguranţă nu este uşor să modifici sau să schimbi orice tradiţie aici care a fost prezentă atâţia ani. E chiar surprinzător că ei au reuşit’‘.

Termenii de politeţe nu vor dispare însă în întregime, dar vor fi la fel pentru femei şi bărbaţi în diverse situaţii, de la solicitarea unui challenger, la anunţuri medicale sau încălcarea regulamentului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *