Protestatari furioși de extremă dreapta au ieșit pe străzile Germaniei, după atacul terorist, de vineri, de la târgul de Crăciun de la Magdeburg, cerând deportări în masă.
La Magdeburg, aproximativ 700 de manifestanți de extremă dreapta au ieșit în stradă, scandând lozinci intolerante și cerând expulzarea străinilor. În mijlocul agitației, grupuri radicale au strigat „Deportări acum!” și „Migrația ucide!”, reflectând o furie alimentată de atacul brutal comis de un medic saudit pe 20 decembrie, care a lăsat în urmă cinci victime – printre care și un copil de doar nouă ani. Mai mult de 200 de persoane au fost rănite, iar scena a fost una de groază, cu oameni fugind în panică.
Manifestanții, descriși de tabloidul german Bild drept extremiști de dreapta și huligani, au mărșăluit prin Magdeburg strigând: „Oricine nu iubește Germania ar trebui să plece din Germania” și „Trebuie să ne luăm înapoi orașele, satele și patria”.
Unii dintre demonstranți ar fi purtat măști și au fost agresivi, ceea ce a dus la ciocniri cu poliția. Taleb al-Abdulmohsen, în vârstă de 50 de ani, este acuzat că a lovit cu SUV-ul său un o piață de Crăciun aglomerată din orașul Magdeburg, vineri seara, ucigând patru femei cu vârste între 45 și 75 de ani și pe micuțul André Gleißner de nouă ani, rănind totodată peste 200 de persoane.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News