Skip to content
Politică

Tensiune maximă pentru Mircea Băsescu: ar putea fi ELIBERAT

jurnalul.ro

Luni se anunță o zi cu tensiune maximă pentru Mircea Băsescu: fratele fostului președinte al României ar putea fi ELIBERAT din închisoare.

Magistraţii Tribunalului Constanţa sunt așteptați să judece contestaţia procurorilor DNA împotriva deciziei de eliberare condiţionată din penitenciar a lui Mircea Băsescu, fratele lui Traian Băsescu fiind condamnat la 4 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, scrie Antena3.ro. Decizia instanţei va fi definitivă.

Pe 19 iulie, Judecătoria Medgidia a admis cererea fratelui fostului preşedinte Traian Băsescu, Mircea Băsescu, de eliberare condiţionată, sentinţă ce a fost contestată de procurorii anticorupţie la Tribunalul Constanţa. Cererea judecată pe 19 iulie a fost a treia solicitare de eliberare condiţionată depusă de Mircea Băsescu, în cazurile anterioare deciziile similare ale judecătorilor de la Medgidia fiind atacate de procurorii DNA, care au avut câştig de cauză în instanţa superioară.

Mircea Băsescu a executat un an dintre cei patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă în favoarea interlopului Sandu Anghel, zis Bercea Mondial.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *