Tensiuni cu Iranul. Armata israeliană închide şcolile din motive de securitate şi restricţionează adunările publice

Sursă foto: The Times of Israel

Armata israeliană a anunţat sâmbătă că închide şcolile din motive de securitate şi limitează adunările publice, după ce Iranul a ameninţat cu represalii pentru atacul mortal asupra consulatului iranian din Damasc de la începutul lunii aprilie, care a fost atribuit Israelului, relatează The Times of Israel.

Începând de duminică, prima zi a săptămânii în Israel, „activităţile didactice, excursiile şi ieşirile” şcolare şi extraşcolare vor fi suspendate, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei, Daniel Hagari, într-un mesaj video.

Purtătorul de cuvânt al IDF, contraamiralul Daniel Hagari, a anunţat restricţii şi asupra adunărilor civile, limitate la 1.000 de persoane, pe fondul ameninţărilor cu un atac iranian asupra Israelului. În unele zone, cum ar fi în apropierea graniţelor cu Gaza şi Liban, există deja restricţii mai stricte privind adunările.

Restricţiile sunt valabile până luni la ora 23.00.

Iranul a sechestrat sâmbătă o navă în Golf, acuzând-o că ar avea „legături” cu Israelul, ceea ce a provocat temeri că şi-ar putea pune în aplicare ameninţările de represalii după atacul asupra consulatului iranian din Damasc de la începutul lunii aprilie, care a fost atribuit Israelului.

Hagari a dat asigurări că apărarea aeriană a Israelului „este în alertă” şi „zeci de avioane sunt pregătite pe cer”.
Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: