Tensiuni în PNL: Hubert Thuma îl acuză pe Bolojan că elimină oamenii care au construit partidul

Hubert Thuma, PNL
Sursa foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

Hubert Thuma, președintele CJ Ilfov, îl atacă pe Ilie Bolojan într-un mesaj publicat pe Facebook, acuzându-l că a îndepărtat oameni importanți din partid, a promovat rapid figuri noi în conducerea PNL și a împins România periculos de aproape de retrogradarea în „junk”.

„Permiteți-mi să încep prin a-l cita chiar pe domnul Bolojan și să întreb: Nu vă supărați, dar al cui „combustibil se consumă” în ultima vreme și, mai ales, pentru cine?”, a scris Thuma.

Liderul CJ Ilfov susține că problema nu este consumul de „combustibil” în sine, ci felul în care acesta se transformă politic.

„Pentru că în orice motor, combustibilul nu se consumă și atât, ci se transformă. Se transformă în mișcare, în direcție, în destinație și o parte, inevitabil, în noxe”, afirmă acesta.

În mesajul său, Hubert Thuma îl acuză pe Ilie Bolojan că s-a despărțit de Marcel Boloș, deși acesta ar fi avut un rol important în atragerea de fonduri europene, numind această acțiune un „prim semnal de alarmă” privind acțiunile sale ulterioare.

„Primul semnal de alarmă a fost chiar modul în care domnul Bolojan s-a descotorosit de mâna lui dreaptă. Boloș a adus miliarde europene în Oradea și a făcut acele supracontractări de care Bolojan a beneficiat ani la rând și pe care acum, în mod cinic, le critică. Când domnul Boloș a devenit incomod, explicația a venit rapid: „i s-a consumat combustibilul” și a fost dat la o parte.”, arată Thuma.

Citește mai mult AICI.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: