Presupusul autor al focurilor de armă de la mitingul lui Donald Trump se afla în afara perimetrului în aer liber unde avea loc evenimentul electoral, a spus la CNN procurorul comitatului Butler din statul Pennsylvania, Richard Goldinger.
El a fost identificat la câteva ore după atac.
FBI l-a identificat pe autorul tentativei de asasinare a lui Donald Trump. Este vorba despre un bărbat de 20 de ani din Pennsylvania, Thomas Matthew Crooks. Motivele sale nu sunt cunoscute încă. „FBI l-a identificat pe Thomas Matthew Crooks, în vârstă de 20 de ani, din Bethel Park, Pennsylvania, drept subiectul implicat în tentativa de asasinare a fostului președinte Donald Trump din 13 iulie, în Butler, Pennsylvania.
Aceasta rămâne o investigație în curs de desfășurare și persoanele care au informații care pot ajuta sunt încurajate să trimită fotografii sau videoclipuri online la FBI.gov/butler sau să sune la 1-800-CALL-FBI”, a anunțat Biroul Federal de Investigații.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News