Poliția din Piatra-Neamț a deschis un dosar penal pentru tentativă de fraudă la vot, după ce un alegător ar fi primit două buletine de vot la secția 45 de la Apa Serv, potrivit stiri-neamt.ro
Polițiștii din Piatra-Neamț au deschis un dosar penal pentru tentativă de fraudă la vot, în urma unui incident semnalat în dimineața zilei de 24 noiembrie, în jurul orei 10:00. Conform sesizării, un alegător ar fi primit două buletine de vot de la un reprezentant de partid, cu care ar fi intrat în cabina de vot.
„La data de 24 noiembrie a.c., în jurul orei 10:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț au fost sesizați cu privire la faptul că un alegător ar fi primit două buletine de vot, cu care ar fi intrat în cabina de vot. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fraudă la vot, sub forma tentativei”, a transmis Poliția Neamț.
Potrivit unor surse, incidentul ar fi avut loc la Secția 45, de la Apa Serv, unde un reprezentant al social-democraților ar fi oferit cele două buletine de vot.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News