Tentativă de fraudă online în numele companiei de transport public din Ploieşti

Sursa foto: Pixabay

Un cont fals de Facebook, deschis în numele operatorului local de transport din Ploieşti, promite abonamente pentru mijloacele de transport în comun valabile 6 luni, la preţul de 11,75 lei, solicitând informaţii personale şi financiare ale celor care vor să beneficieze de aşa-numita „ofertă specială”. Compania de transport public din Ploieşti atrage atenţia asupra faptului că respectivul cont nu îi aparţine şi că nu solicită informaţii personale sau financiare prin intermediul e-mailurilor, mesajelor text sau reţelelor sociale pentru concursuri sau promoţii, site-ul oficial al companiei fiind singura sursă autorizată pentru obţinerea de informaţii referitoare la serviciile oferite.

Compania de transport public din Ploieşti, Transport Calatori Express (TCE) SA, firmă deţinută de către Consiliul Local Ploieşti atrage atenţia asupra faptului că o pagină falsă de Facebook, intitulată „Cardul de transport public din Ploiesti” foloseşte, fără niciun drept, sigla companiei. Respectiva pagină promite abonamente valabile 6 luni, pentru suma de 11,75 lei, susţinând că oferta include doar 500 astfel de abonamente şi invitându-i pe cei care doresc să beneficieze de aceatsă „oportunitate unică” să acceseze un link.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: