Skip to content
Europa Politică

Teodor Baconschi limpezește apele în cazul președinției Consiliului UE: Avem o echipă competentă la Bruxelles!

România a preluat de la 1 ianuarie 2019 președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene (UE). Opinia publică a fost marcată de numeroase dezbateri între o tabără care susținea că România este pregătită pentru o astfel de provocare și cealaltă care susținea contrariul.

În acest context, redacția PSNews.ro a luat legătura cu fostul ministru de Externe, Teodor Baconschi. Concret, întrebat dacă este pregătită România pentru președinția Consiliului UE, scriitorul a subliniat că este neapărată nevoie să fim pregătiți și deși au fost schimbați numeroși miniștri de-a lungul timpului avem un corp de funcționari publici gata să facă față unei astfel de provocări. Mai mult, fostul ambasador al României la Paris a invocat și reprezentanța noastră permanentă la Bruxelles, o echipă competentă formată din diplomați și experți din diferite ministere.

În ciuda polemicilor interne – care susțineau că suntem foarte pregătiți sau dimpotrivă – exercițiul a început, așa că e musai să fim pregătiți! Avem deja 12 ani de la aderare, timp în care, în pofida frecvenței nemaipomenite cu care schimbăm miniștrii, am pregătit un corp de funcționari publici familiarizat cu limbajul, mizele și procedurile din interiorul instituțiilor comunitare. Reprezentanța noastră permanentă de la Bruxelles e dotată cu o echipă competentă de diplomați și experți ai diferitelor ministere și agenții: ne putem cu siguranță baza pe rutina lor, dar și pe ingeniozitatea de a trata situațiile neprevăzute cu promptitudinea necesară. Șefa acestui robust colectiv multisectorial – d-na ambasador Luminița Odobescu – știe ce are de făcut, alături de colegii domniei sale”, a precizat fostul ministru de Externe.

Totodată, chestionat care sunt cele mai mari provocări pe care țara noastră le are în calitate de deținătoare a președinției Consiliului UE, Teodor Baconschi a menționat atât problema bugetului UE, cât și Brexit-ul. De asemenea, diplomatul a atras atenția că odată cu luna mai țara noastră va avea o problemă întrucât în centrul atenției vor fi alegerile europarlamentare și nu președinția României la Consiliul UE.

„Obiectiv, partea cea mai consistentă a mandatului privește arhitectura noului cadru financiar multianual. Acolo se dau bătăliile de culise cele mai pline de urmări pentru fiecare stat-membru. Președinția țării noastre poate impulsiona tratativele și preveni coliziunea diferitelor egoisme naționale. Politic, evenimentul semestrului va fi Brexit (prevăzut pentru 29 martie); date fiind ezitările parlamentului britanic în ratificarea acordului negociat de guvernul d-nei Theresa May, putem presupune că acest calendar nu va fi respectat. Ne revine deci un rol important în conturarea următorilor pași (inclusiv deschiderea pentru o eventuală nouă consultare populară în UK, despre care sondajele spun că ar avea un alt rezultat, pro-european). Nu-mi fac griji cu privire la buna organizare a summit-ului găzduit pe 9 mai, la Sibiu. Cu ceva ani în urmă, România a organizat cu succes evenimente multilaterale și mai complexe (summit-ul NATO sau sommet-ul OIF). Altfel, cele patru registre majore în care vom evolua (convergență, siguranță, proiecție globală și valori comune) mi se par în ton cu etapa istorică prin care trece UE. Singura problemă e că, odată cu luna mai, atenția politică din capitale se va îndrepta spre alegerile pentru Parlamentul European, ceea ce va diminua implicit vizibilitatea Președinției române a Consilului UE, a conchis Teodor Baconschi în exclusivitate pentru PSNews.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *