Curtea de Apel București a decis că fostul președinte Ion Iliescu, fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu și fostul șef al Aviației Militare, Iosif Rus, pot fi judecați pentru infracțiuni contra umanității. Cei trei sunt acuzați de uciderea a peste 800 de persoane, după fuga dictatorului cu elicopterul din sediul Comitetului Central. Cei trei au contestat decizia la Înalta Curte de Justiție, contestație care va fi judecată abia pe 10 ianuarie anul viitor.
Invitatul Marinelei Angheluș la „Puterea Știrilor”, Teodor Mărieș, președintele Asociației 21 Decembrie ne prezintă Adevărul în forma lui trăită încă din primele zile ale Revoluției din 1989.
„Ion Iliescu, prin anumite cunoștințe, anumiți ofițeri, anumiți oameni de legătură, dar mai ales prin prin legătura lui directă cu Moscova și cu o serie de agenți sovietici (unii dintre ei au decedat, unii sunt în viața), încă influențează România.
Doi șefi a SPP-ului din perioada lui (unul se numește Dumitru Iliescu, iar celălalt Gabriel Daie), au intrat în 21 decembrie în baricadă cu tanchetă cu un coleg de-al lor, Ionel Marin (care ajunsese adjunctul SRI-ului în perioada lui Timofte- alt agent sovietic) și acești doi indivizi ajung: adjunct al SRI-ului și ceilalți doi ajung la șefia SPP-ului. Aceasta este forța structurilor pro-rusești!
Ei nu au scos capul și nu au avut curajul până în 22 decembrie sa il scoată. Iliescu a stat la serviciu, la Editura Tehnică , si a plecat de acolo la ora 13:00, după ce era sigur că Ceaușescu a fost înlăturat, adică, din momentul în care s-a ridicat elicopterul de pe planșeul Comitetului Central si a fost arestat.
Deci, Iliescu, până nu a fost sigur de de plecare a lui și de pierderea puterii de către Ceaușescu, el nu a mișcat. Nu erau, cum credeți, curajoși.”
Ceaușescu știa ce i se pregătea
„Au și existat două dosare lucrate de Direcția de Informați, Direcția de Contrainformații Militare, dosarele CORBII, cu Militaru, cu un tip de la Constanța,( îi spuneau în dosar Croitorașul cel Viteaz, care a făcut niște manifeste). Pe Militaru îl ducea la Consulatul rus de la Constanța, unde sigur el purta discuțiile cu tovarășii lui de acolo, din rețea. Sau, mai era, Radu Nicolae, un comandor care a fost și arestat. De fapt, a făcut și niște arestări, Ceaușescu, dar nu i-a ținut prea mult”.
Noi eram în în alianțe cu Rusia
„Da, eram în structurile Tratatului de la Varșovia și Ceaușescu avea o teamă de Moscova pentru că era subordonat din punct de vedere politic și chiar și militar Marii Uniuni Sovietice. Deci nu-l credeți nici pe ce au Ceaușescu atât de curajos. El a încercat să protejeze ofițerii de informații sau de contra-informații. Au dovedit că unii dintre ei au legătură cu rușii. Dar tot aceiași oameni care au aprobat această chestiune au ajuns să sufere după 89, pentru că, întorcându-se rușii la putere, întorcându-se Nicolae Militarul, generalul Eftimescu, Vasile Ionel, alt șef de rețea care ajunge adjunct al ministrului Apărării, Pancea, Măgureanu etc. Acești ofițeri, care lucrase pe zona sovietică și au încercat să-i dovedească și să-i anihileze pe agenții Moscovei la București, au fost primii care n-au știut pe unde să-și ascundă lucrările, micro-firmele, să le distrugă și să fugă. Din păcate, au avut cel mai mult de suferit. Și, vă spun așa, n-o luați în serios, dar vă spun și poate în lunile următoare aflăm mai multe: unul dintre premierii României, nu demult, m-a întrebat unde sunt dosarele si ăștia care au fost anti-ruși înainte de 89? Totul a fost preluat de Armata.
Vorbim de dosare, despre trădare de țară. Și să dovedești un individ, care e agent străin, că trădează, trebuie să lucrezi luni de zile să probezi. Nu te joci cu Rusia, iar Armata Română făcea parte din tratatul de la Varșovia”.
Lumea în stradă a cerut judecarea și nu moartea lui Ceaușescu
„Lumea nu a scandat moarte a scandat să fie judecat Ceaușescu. Dacă ar fi început un proces a lui Ceaușescu, să spunem în ianuarie și s-ar fi discutat de distrugere a economiei naționale pe perioada comunistă, Ceaușescu putea fi condamnat la moarte doar pentru faptul că cei care au încercat să fugă peste Dunăre, de ordinul sutelor, au fost împușcați si îngropați în satele de pe malul sârbesc.
Îi împușcau la mijlocul fluviului, iar dacă nu murea, le dădeau la cap și băgau la fundul apei. O parte dintre ei au ajuns pe celălalt mal. Sârbii i-au luat și i-au redat. Acele morminte sunt și azi. Mai aveam mamele care au avut de suferit pentru că nu au avut dreptul la chiuretaj, suferința populației, frigul, lipsa de mâncare. Deci aveam motive ca să-l condamne pe Ceaușescu”.
Iliescu, fost apropiat al familiei Ceaușescu făcea jocul Moscovei
„Dar, Ceaușescu ar fi fost capabil să vorbească într-un proces să spună „ Cu Ion Iliescu, am jucat tenis, l-am crescut, se ducea cu Leana la pușcărie și vizitau împreună. Leana, venea la mine și îmi povestea, L-am crescut. Ion Ceaușescu, fratele meu, l-a crescut la el, în casă pe Ionel. Dar, Ionel m-a împușcat. Dar Ionel, știu că este agentul Moscovei”. Ei bine, aceste lucruri nu voia Ion Iliescu că să se audă și de aceea i-a închis și lichidat pe Ceaușești”.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News